"Imi cer scuze ca am jucat 18 ani la nationala, imi cer scuze ca am investit! Am vazut ca unii se intreaba cine sunt. SA IA CV-ul meu". Hagi, o noua conferinta de foc

SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 18 Mai 2018, 17:09
Data actualizarii: Vineri 18 Mai 2018, 21:08

Gica Hagi a sustinut o conferinta de presa inaintea meciului pe care Viitorul il va juca pe terenul CFR-ului, in ultima etapa a Play Off-ului.

Hagi a vorbit mai putin despre meciul de duminica si mai mult despre discutiile iscate in ultima saptamana, in urma convocarilor facute de Cosmin Contra la nationala si a reactiei sale de dupa meciul cu CSM Iasi.

"Am inteles ca trebuie sa-mi cer scuze. Daca eu am ajuns sa-mi cer scuze ca vorbesc in Romania, atunci asta este un mare semn de intrebare, dupa tot ce am facut in cariera. Atunci, imi cer scuze ca am investit in fotbal, ca am muncit. Ca am jucat 18 ani la echipa nationala la nivel inalt, ca am peste 100 de meciuri la echipa nationala, ca am jucat la 3 Campionate Europene si 3 Mondiale. Si, mai ales, pentru ceea ce am facut dupa ce m-am lasat.

Am spus o opinie mai dura, mai directa, mai specifica. Si nu am primit raspunsurile punctuale, daca este adevarat sau nu ce am spus. Am vazut ca unii intreaba cine sunt eu sa vorbesc. Pai, daca nu stiti, luati CV-ul si vedeti acolo ce am facut.

Sa nu mai spun cat de bun sunt la suflet! Dumnezeu spune ca trebuie sa dai inainte sa primesti, iar eu dau sanse copiilor si uite ca trebuie sa inghit astfel de lucruri. Stiu ca le stau unora in gat, creez o presiune enorma, dar sper sa-si dea seama ca, in fondul problemei, incerc sa ajut cat pot fotbalul romanesc. Imi cer scuze ca mai am tupeul sa apar si sa vorbesc desppre Romania! Daca nici de fotbal nu pot sa vorbesc, atunci despre ce o pot face? Trebuie sa dispar? Nu am cum sa dispar pentru ca m-am inhamat la o munca. Le urez tuturor succes, cu inima deschisa, dar eu am plecat la drum acum 8-9 ani. Fara niciun interes, interesul meu este pentru Romania.

Sper sa nu interpreteze fiecare in felul lui, imi cer scuze ca mi-am permis sa vorbesc despre echipele nationale si promit ca, de acum incolo, pana nu o sa fiu implicat cu vreo functie la loturile nationale, nu o sa mai vorbesc despre asta. Nu ma mai intrebati pentru ca nu vreau sa creez o stare negativa, panica, sau sa se spuna ca atac pe cineva. O sa tac, o sa ma uit si o sa sper ca vom avea calificari. Nu trebuie doar sa participam, trebuie sa ne si calificam.

Imi spuneti mie ca sunt subiectiv doar pentru a crea o diversiune importanta? Eu, care sunt serios, care am valori profesionale clare, reguli si principii, acelea de a face performanta, unicul lucru care imi place este acela de a fi cel mai bun. Stiu ca majoritatea din Romania e cu mine, dar este un grup frumos care nu vede faptele. Nu se poate vorbi de subiectivism cand faptele arata performanta.

Incercati sa scoateti despre mine ca sunt subiectiv, dar ma abtin cat pot pentru ca e bine sa fiu modest, dar sa nu fiu luat de...ca nu sunt", a declarat Hagi, in conferinta de azi.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!