Dinamo - Farul, din etapa a 10-a din SuperLiga, a avut o miză deosebită. Elevii lui Nuno Campos doreau să urce, din nou, pe primul loc în ierarhie. De cealaltă parte, formația de la malul mării țintea cimentarea locului de play-off.
Raul Opruț rupe tăcerea după conflictul cu Denis Alibec
Duelul a mers într-o singură direcție, Dinamo intrând la vestiare cu un avantaj de două goluri. Ulterior, la vestiare, Denis Alibec a văzut cartonașul roșu după ce l-a împins pe Raul Opruț.
În 10 jucători, Farul nu a putut emite pretenții, iar Dinamo a mai punctat de două ori în actul secund. La scurt timp după fluierul final, Raul Opruț a transmis că îl respectă pe Denis Alibec, însă atacantul „marinarilor” a greșit în momentul în care a recurs la astfel de gesturi.
„Ne bucurăm pentru această victorie. Cei de la Farul ne-au pus probleme până la primul gol. Suntem bucuroși că am revenit pe primul loc, era foarte important pentru noi.
Cred că de când a venit mister... e un antrenor foarte bun, ne face să înțelegem ce trebuie să jucăm. Am început meciul mai prost, în unele meciuri am jucat o repriză prost.
Sincer, îl respect mult pe Denis (n.r - Alibec), dar părerea mea e că a greșit acolo. Mai mult nu vreau să zic”, a declarat Raul Opruț, după Dinamo - Farul 4-0, potrivit Digi Sport.








