GALERIE FOTO Îl recunoști? Apariție spectaculoasă în tribunele Arenei Naționale, la FCSB - UTA Arad

FCSB - UTA Arad FCSB Pantelis Kapetanos Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 22 Ianuarie 2024, 20:39
Data actualizarii: Luni 22 Ianuarie 2024, 20:39

Urmărim și comentăm împreună meciul dintre FCSB și UTA Arad pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.

Darius Olaru (25 de ani) a fost cel care a deschis scorul în minutul 20, cu un șut superb din afara careului, lăsându-l fără replică pe portarul celor de la UTA Arad, Danylo Kucher.

Imediat după reușita lui Olaru, camerele TV s-au îndreptat către loja de pe Arena Națională, acolo unde au putut fi observați selecționerii de la naționala de seniori și U21, Edward Iordănescu și Daniel Pancu, dar și fostul selecționer Anghel Iordănescu.

Pantelis Kapetanos, în tribune la FCSB - UTA Arad

În tribunele Arenei Naționale a fost surprins și grecul Pantelis Kapetanos (40 de ani), fostul atacant care a făcut senzație ca jucător în Liga 1, la CFR Cluj și FCSB.

Kapetanos este de două ori campion în România. Prima oară a câștigat titlul cu CFR Cluj în 2012, iar apoi un an mai târziu cu cei de la FCSB, după care s-a întors în țara sa natală, de unde și-a încheiat cariera în 2019.

În prezent, fostul atacant este antrenor la Makedonikos Foufas, în al treilea eșalon din Grecia.

Ca jucător, Kapetanos a mai evoluat pentru FS Kozani, Veria, Xanthi, Iraklis Thessaloniki și AEK Atena. La FCSB a înscris cele mai multe goluri din carieră. Fostul atacant are la activ și 4 selecții pentru naționala de seniori a Greciei.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!