Ianis Zicu, antrenorul Farului Constanța, a susținut că elevii săi au tratat neprofesionist mai multe momente din victoria cu Petrolul (1-0) și că i-a informat și în vestiar de nemulțumirea sa. 

Ianis Zicu, deranjat de elevii săi după Petrolul - Farul 0-1

Zicu a recunoscut, de asemenea, că succesul „marinarilor” împotriva „lupilor galbeni” a avut loc și cu noroc pentru echipa sa. 

„Din fericire, am avut inimă și șansă în repriza a doua să marcăm. În prima repriză am avut ocazii, șanse. În a doua repriză am suferit enorm pentru că am tratat multe momente neprofesionist, am avut situații de a marca. Le-am zis și jucătorilor.

Puteam să pierdem cele 3 puncte. Cred că sunt momente când gândurile negative că n-ai mai câștigat de atâtea meciuri îți pot schimba mentalitatea. Poate acesta a fost motivul. Din fericire, am câștigat. Am avut inimă și noroc, asta le-am spus.

Întâlnim cel mai puternic adversar, pe Universitatea Craiova, jucăm acasă, trebuie să bucurăm suporterii. Acum am reușit să aducem 3 puncte dintr-o deplasare. Îi așteptăm la stadion și sperăm să obținem un rezultat care să îi bucure.

Noi trebuie să câștigăm fiecare partidă, asta e mentalitatea mea, a clubului și a jucătorilor. Nu depinde doar de noi. Trebuie să ne facem puncte cât mai multe până la începutul play-off-ului și play-out-ului, iar apoi vom vedea unde ne situăm”, a declarat Ianis Zicu, la finalul partidei Petrolul Ploiești - Farul Constanța 0-1, conform digisport.ro.  

Succes la limită pentru Farul Constanța cu Petrolul Ploiești

Farul Constanța a învins duminică, în deplasare, scor 1-0, Petrolul Ploiești, în etapa a 23-a din Superligă. Unicul gol al confruntării a fost marcat Victor Dican în minutul 32. 

Farul e pe locul 10, cu 31 de puncte, iar Petrolul e pe locul 13, cu 20 de puncte.

  • Petrolul: Krell - Ricardinho, P. Papp, Guilherme Soares, A. Dumitrescu – Jyry (Paraschiv 87'), M. Dulca, Dongmo - R. Pop, Chică-Roşă, Grozav (V. Gheorghe 67'). Antrenor: Eugen Neagoe.
  • Farul: Buzbuchi – Furtado (D. Maftei 68'), Larie, B. Ţîru, L. Pellegrini - Vînă, Dican, Radaslavescu (I. Cojocaru 67) - Işfan (Ramalho 65'), Vojtus (D. Sîrbu 67'), N. Grigoryan (R. Tănasă 68'). Antrenor: Ianis Zicu.
  • Cartonaşe galbene: Guilherme Soares 38', D. Paraschiv 90+1' / Dican 74'.
  • Arbitri: Istvan Kovacs - Ioan Corb, Imre-Laszlo Bucsi.
  • Arbitri VAR: Cătălin Popa - Bogdan Dumitrache.