VIDEO Gigi Becali pune sare pe rană: ”Asta este diferența dintre mine și Mihai Rotaru”

Gigi Becali FCSB Mihai Rotaru Universitatea Craiova - FCSB Superliga Gigi Becali/sursa foto: Imago
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 29 Ianuarie 2024, 17:30
Data actualizarii: Luni 29 Ianuarie 2024, 17:30

FCSB a câștigat categoric meciul de pe terenul celor de la Universitatea Craiova, scor 3-0, în etapa cu numărul 23 din Superliga României.

Victoria categorică a vicecampioanei de pe ”Ion Oblemenco” le-a permis elevilor lui Elias Charalambous să-și păstreze avantajul consistent din fruntea clasamentului, de 11 puncte.

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, s-a arătat încântat de evoluția jucătorilor săi de la Craiova și a profitat de ocazie pentru a trimite ”săgeți” către rivalul Mihai Rotaru.

Gigi Becali: ”Asta este diferența!”

Înainte de startul acestui sezon, finanțatorul vicecampioanei a spus că Universitatea Craiova este principala contracandidată a FCSB-ului la titlu.

„Asta este diferența între mine și Mihai Rotaru. Eu am fost la echipă acum 2-3 ani și le-am spus așa: 'Jucați fotbal. Aveți familie, aveți copii și gândiți-vă dacă v-ar plăcea ca vouă să vă rupă altul piciorul. 

Aici nu sunt lupte greco-romane, nu la picioare, jucați mingea!'. Aseară, cum s-ar spune, ei probabil au spus: 'Îi călcăm pe cap!'. Dacă îi calci pe cap, iei roșu sau galben. 

Când îi spui jucătorului să-l calci pe cap, să le rupem gleznele, să-i suim pe garduri... dacă tu așa îi înveți, ei nu mai joacă fotbal, ei se gândesc să suie pe garduri, iau un galben și după le e frică să mai joace”, a spus Gigi Becali.

FCSB, lider detașat în Superligă

După victoria categorică de pe ”Ion Oblemenco”, FCSB a ajuns la 50 de puncte și este la 11 puncte distață de locul doi, ocupat de Rapid București. CFR Cluj este pe locul trei, cu 36 de puncte, dar va juca luni în compania celor de la FC Voluntari.

De partea cealaltă, Universitatea Craiova a rămas pe locul cinci, cu doar 34 de puncte, și este la 16 puncte distanță de lider. În acest moment, oltenii par să fie ieșiți din calculele pentru titlu.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!