FCSB e de neoprit! Cum arată clasamentul după 3-0 cu Universitatea Craiova

Universitatea Craiova - FCSB clasament superliga FCSB Universitatea Craiova Superliga Florinel Coman / Foto: Sport Pictures.
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 28 Ianuarie 2024, 22:02
Data actualizarii: Duminica 28 Ianuarie 2024, 22:05

Meciul dintre Universitatea Craiova și FCSB s-a încheiat cu scorul de 0-3, în etapa cu numărul 23 din Superliga României.

Darius Olaru, golgheterul campionatului, a fost cel care a deschis scorul în prelungirile primei reprize, după un penalty acordat de Marcel Bîrsan în urma consultării arbitrajului video.

Cum arată clasamentul după Universitatea Craiova - FCSB

În partea secundă, în minutul 50, Florinel Coman s-a distrat cu apărarea adversă și a dus scorul la 2-0, iar David Miculescu, cu execuția sa din minutul 83, a închis tabela la 3-0 pentru liderul din Superligă.

După victoria categorică de pe ”Ion Oblemenco”, FCSB a ajuns la 50 de puncte și este la 11 puncte distață de locul doi, ocupat de Rapid București. CFR Cluj este pe locul trei, cu 36 de puncte, dar va juca luni în compania celor de la FC Voluntari.

De partea cealaltă, Universitatea Craiova a rămas pe locul cinci, cu doar 34 de puncte, și este la 16 puncte distanță de lider. În acest moment, oltenii par să fie ieșiți din calculele pentru titlu.

În următoarea rundă, FCSB va avea parte de un alt test dificil, în compania campioanei en-titre Farul Constanța, care ocupă locul patru, cu 36 de puncte.

Universitatea Craiova se va deplasa pe terenul celor de la Sepsi OSK, echipa de pe locul șase.

Standings provided by Sofascore
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!