Cele două echipe își dau întâlnire vineri seară, de la 18:00, în primul meci al etapei cu numărul 31 din sezonul regulat al Superligii României. Confruntarea va avea loc pe Stadionul Municipal din Botoșani și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe Sport.ro și Facebook Sport.ro.

La ”centru” va fi Marcel Bîrsan, ajutat la tușe de Nicușor Marin și Cosmin Vatmanu. Vlad Baban a fost delegat ca arbitru de rezervă, iar Vladimir Urzică va fi observatorul arbitrilor, în timp ce în camera var se vor afla Bogdan Dumitrache și asistentul său, Sebastian Eugen.

FC Botoșani - Petrolul Ploiești, LIVE TEXT pe Sport.ro de la 18:00

În clasament, FC Botoșani se află pe locul 11 cu 14 puncte. După 12 etape desfășurate în sezonul regulat, moldovenii au bifat trei victorii, la care s-au adăugat cinci rezultate de egalitate și patru înfrângeri. Cu un golaveraj de +2, FC Botoșani e peste Sepsi, cu același număr de puncte, în clasament.

De cealaltă parte, Petrolul Ploiești e pe poziția a patra cu 20 de puncte, fiind la șase lungimi în spatele Universității Craiova, la șapte de Rapid și la nouă de Dinamo, cele trei echipe care ocupă podiumul. ”Lupii galbeni” au șase victorii, două remize și patru eșecuri până în clipa de față.

Cum arată clasamentul Superligii României