Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar impresarul intervine: „Fiecare zice ce vrea”

Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar impresarul intervine: „Fiecare zice ce vrea” Superliga

Deși patronul roș-albaștrilor a anunțat despărțirea de fundaș în această vară, agentul fotbalistului transmite că nu a existat nicio discuție oficială de reziliere.

David Kiki (32 de ani) a ajuns la FCSB în vara anului 2024, din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Farul Constanța. Chiar dacă Gigi Becali a afirmat recent că fotbalistul din Benin va pleca în actuala perioadă de mercato, Mihai Joița, reprezentantul fundașului, are o altă perspectivă asupra situației.

  • Fcsb Si A Prezentat Echipamentele Pentru Sezonul 2024 2025 Suporterii Au Cerut 24

Viitor incert pentru fundașul stânga

Impresarul a punctat că angajamentul jucătorului expiră abia peste un an și că nu a fost contactat de conducerea clubului pentru a negocia o eventuală reziliere anticipată.

„Kiki mai are contract până în 2027. (n.r. - Gigi Becali a spus că FCSB se desparte de Kiki în această vară) Dacă a zis Gigi Becali, atunci așa a zis… Eu ce pot să spun? Omul a zis ce a zis. Fiecare zice ce vrea. Suntem într-o țară liberă. Deocamdată, nu am avut nicio discuție cu cei de la FCSB. Jucătorul este în vacanță. Este prematur să vorbim despre asta”, a precizat Mihai Joița, potrivit Prosport.

Agentul a lăsat totuși deschisă posibilitatea unei mutări, condiționând-o însă de găsirea unui acord favorabil pentru ambele părți. Acesta s-a arătat încrezător în privința negocierilor viitoare.

„E perioada de transferuri. Se poate întâmpla orice. Jucătorul e la club, are și un președinte care e priceput la fotbal, mă refer la Meme Stoica. Meme e un om care știe când și ce să facă. Deci, nu e nicio problemă. Lucrurile vor decurge normal. Vom vedea. Dacă va exista o soluție, la un moment dat, și pentru club, și pentru jucător, ca toată lumea să fie mulțumită, atunci nicio problemă, vedem”, a mai spus Joița.

În stagiunea recent încheiată, Kiki nu a reușit să se impună în formula de start a bucureștenilor. Acesta a bifat doar opt apariții, totalizând 552 de minute jucate. Potrivit portalului Transfermarkt, valoarea sa de piață actuală este estimată la 300.000 de euro.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!