În direct la TV, patronul roș-albaștrilor, vizibil nemulțumit, a lăsat din nou să se înțeleagă că ia în calcul retragerea din fotbal. În stilul caracteristic, Becali a vorbit și despre o eventuală vânzare a clubului, în schimbul unei sume importante de bani.
Gigi Becali: „O las cu 100 de milioane de euro”
Finanțatorul FCSB susține că ar renunța la club doar pentru o ofertă de 100 de milioane de euro și este convins că ar găsi un cumpărător.
„Parcă Joao Paulo și cu Gnahore îmi plac. Să vedem care e treaba. Părerea mea e că poate ar trebui să merg și eu, dar nu prea îmi mai arde. Să merg la echipă. Nu mai îmi arde. Ce să mai umblu pe la ei? Poate că trebuie să mă las. Eu ce am făcut până acum în fotbal, eu mă mândresc. De acum încolo, poate nu mai e de mine.
(n.r. Cui îi lăsați echipa?) Cum adică să o las? Eu o las cu 100 de milioane de euro! Așa o las! Găsesc să o vând pe 100 de milioane! Că are coeficient! Vine un american și o vând imediat”, a declarat Gigi Becali la Prima Sport.
În urma acestui rezultat, FCSB a urcat pe primul loc. Roș-albaștrii au șapte puncte în cont, la egalitate cu Rapid București, diferența făcându-se la golaveraj.
Pentru FCSB urmează duelul cu Sepsi OSK din etapa #4. Cele două formații se vor duela luni, 10 august, nu mai devreme de ora 21:30, LIVE TEXT pe Sport.ro.