Gigi Becali are motive să-l regrete pe Edi Iordănescu. Mesajul antrenorului: „Becali putea să facă bani cu mine!”

edi iordanescu FCSB Gigi Becali Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 14 Noiembrie 2021, 17:01
Data actualizarii: Duminica 14 Noiembrie 2021, 18:02

FCSB s-a despărțit de antrenorul Edi Iordănescu (43 de ani).

Ruptura a venit după ce patronul clubului a ieșit public și a criticat echipa, lucru care l-a deranjat pe antrenorul „roș-albaștrilor”, care a ieșit cu un comunicat prin intermediu cărui îl invita pe Gigi Becali să-i rezilieze contractul dacă nu-l mai vrea la echipă.

La doar câteva ore de la respectivul comunicat, FCSB a anunțat oficial că s-a despărțit de Iordănescu jr.

„Eu nu am nicio ofertă în momentul acesta. Nu m-a sunat nimeni de la națională și asta pot proba cei de acolo. Eu nu am vrut să plec de la FCSB.

Am avut două oferte în ultima lună, ambele de afară. Una dintre echipe îmi plătea și clauza de reziliere. Gigi putea să facă bani dacă îmi spunea că nu mă mai vrea. Iar eu am refuzat ambele oferte, încă de la primul telefon. Agenții pot confirma”, a fost mesajul lui Edi Iordănescu, potrivit Radio Sport Live.

FCSB cu Iordănescu pe bancă a avut un parcurs extrem de bun: opt meciuri fără înfrângere și un singur meci pierdut.

În momentul de față, FCSB ocupă locul doi în clasament, cu 31 de puncte, cu opt mai puține decât CFR Cluj.

Este pentru a doua oară în acest sezon când un atrenor cu victorii consecutive multiple este demis de la echipă. Marius Șumudică, care a pregătit-o pe CFR Cluj în startul sezonului, s-a aflat într-o situație similară, fiind demis după șase etape, cu maximum de puncte.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!