EXCLUSIV George Ganea face lumină. De ce a plecat, de fapt, de la FC Argeș

george ganea FC Arges FCV Farul Ganea imprumut Gica Hagi Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 03 August 2022, 21:02
Data actualizarii: Miercuri 03 August 2022, 21:15

FC Argeș a anunțat marți despărțirea de George Ganea (23 ani).

de Vali ANDRONESCU

Fotbalistul ar fi trebuit să mai rămână un an la formația dirijată de Andrei Prepeliță, însă clubul a decis să-l trimită înapoi la FCV Farul Constanța.

Plecarea sa a produs și zvonuri care spuneau că ar fi cerut să joace mai mult, iar Ganea le-a infirmat pe toate. Tânărul jucător a vorbit în exclusivitate pentru www.sport.ro și a mărturisit motivul real al plecării de la FC Argeș.

George Ganea: „Nu este nimic adevărat din ce s-a scris”

„Am văzut și eu ce s-a scris și aș vrea să zic ce s-a întâmplat cu adevărat să nu creadă lumea că eu sunt un arogant sau că mă cred mai presus decât alții sau decât antrenorii.

Nu este nimic adevărat din ce s-a scris. Știu și cine a dat acea declarație, dar nu cred că are rost să-i spun numele.”, a spus Ganea.

„Mi-a transmis că nu se va mai baza pe mine”

„Cum am mai spus, sâmbătă am fost chemat de Prepeliță și mi-a transmis că nu se va mai baza pe mine, chiar dacă m-am antrenat bine și am avut o pregătire bună în cantonament.

Cred că din cauza șocului nu am mai știut ce să-i spun și mi-a zis OK. Mi-a spus că este o posibilitate să merg la Mioveni și au cam insistat, cam mult. Mai mult decât trebuia. 

Mi-a spus că, în primul rând, trebuie să vorbească cu Hagi. A făcut-o tata (n.r. - Ionel Ganea). După, a spus că trebuie să ia o decizie privind viitorul meu, dacă o să ajung la a rezilia cu Argeșul. Și uite că am făcut-o.”

Am primit multe mesaje, m-au sunat colegi, foști colegi de la Pitești și m-au întrebat ce s-a întâmplat, au crezut că am făcut ceva, dar nu am făcut nimic.” 

„Era vorba să mă cumpere. Hagi a lăsat din preț”

„Și pe mine m-a surprins, mai ales că era vorba să mă cumpere. Toată lumea îmi spunea că își doresc să mă cumpere. Și tatălui meu i-au spus același lucru.

Au vorbit cu Hagi să mai lase din preț, a fost de acord și au rămas doar discuții.”, au fost cuvintele lui George Ganea.

Cariera lui George Ganea

În mod normal, George Ganea ar trebui să revină la Farul Constanța, club cu care mai are contract până în iunie 2024, însă sunt șanse mari ca atacantul să fie împrumutat din nou la o altă echipă.

În perioda petrecută la FC Argeș, fiul lui Ionel Ganea a marcat un gol în 14 meciuri.

De-a lungul carierei, George Ganea a mai juct pentru Rapid, Entella U19, Roma U19, CFR Cluj și Farul.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!