EXCLUSIV FCSB nu se bazează pe el, Iosif Rotariu a venit cu soluția pentru fotbalistul care marca un gol fabulos la națională

FCSB eduard radaslavescu Iosif Rotariu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 02 Martie 2023, 16:43
Data actualizarii: Joi 02 Martie 2023, 17:07

FCSB e pe locul al treilea în Superliga. Echipa lui Gigi Becali joacă azi cu Petrolul, acasă, de la 20:00, într-un meci din runda a 28-a a Superligii.

Iosif Rotariu, fostul mijlocaș al naționalei, a vorbit despre unul dintre preferații săi din Superliga, Eduard Radaslavescu, fotbalistul transferat de FCSB de la Farul Constanța. 

Actual oficial la Poli Timișoara, Rotariu spune că Radaslavescu trebuie să-și găsească o echipă la care să evolueze constant. 

Iosif Rotariu: "Radaslavescu are nevoie de meciuri!"

"Radaslavescu nu știu dacă acum trebui să joace la FCSB titular pentru că sunt Olaru si Edjouma pe aceeași poziție.

Radaslavescu ar trebui în primul rând să joace! Nu pot spune dacă la FCSB sau să fie imprunutat în altă parte pentru ca e un fotbalist de mare viitor și, la vârsta asta, are nevoie de cât mai multe jocuri", a declarat Iosif Rotariu, pentru Sport.ro. 

Pe când juca la Farul, Eduard Radaslavescu a marcat un gol superb pentru naționala Under 20, în victoria 2-1 cu Cehia, pe când reprezentativa tricoloră era condusă de Bogdan Lobonț.

Vara trecută, FCSB l-a cumpărat pe Radaslavescu de la Farul pentru suma de 1 milion de euro. 

  • 11 meciuri a jucat Radaslavescu pentru FCSB
  • A marcat un gol pentru FCSB mijlocașul născut în Orșova
  • 600.000 de euro e cota lui Radaslavescu

Gigi Becali: "Radaslavescu va fi jucătorul numărul 1 de la FCSB!"

„Îmi place Radaslavescu. Dacă cineva crede că am luat țeapă, se înșală. Îl văd din mișcări că va fi fotbalist. Încă n-are experiență, e copil, n-a jucat mult, dar se vede dorința lui, voința de a pasa, se vede că are viziune de joc, viteză și agresivitate.

Va fi fotbalist, față de Musi, care e adevărat că driblează, face, drege, dar e prea lent. Între Musi și Radaslavescu, îl aleg pe Radaslavescu, deși Musi e de la noi.

Veți vedea cine va fi Radaslavescu la 20 de ani. Va începe echipa cu el, primul pe listă! O să fie jucătorul numărul 1 de la FCSB. E activ, agresiv, se zbate.

La fotbal, dacă n-ai bărbăție, să nu-ți fie frică de minge, ești mort! Unde e mingea, e și Radaslavescu, o iubește! Are bărbăție să o primească. Dacă ți-e frică de minge, că nu știi ce să faci cu ea, degeaba ai talent”, spunea Gigi Becali la PRO ARENA.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!