Primul jucător prezentat a fost Luca Stancu, fotbalistul venit de la FC Hermannstadt, iar al doilea a fost Dylan Batubinsika, fundașul central venit liber de contract după despărțirea de AE Larisa.

Mihai Stoica: ”Rapid și U Cluj au ajuns înaintea nostră la Batubinsika, dar n-au reușit să-l convingă!”

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a dezvăluit cum au reușit roș-albaștrii să îl convingă pe Dylan Batubinsika să semneze. 

De altfel, oficialul de la FCSB a declarat că Universitatea Cluj și Rapid au încercat să îl transfere pe Batubinsika, însă niciunul dintre cele două cluburi nu a reușit să îl convingă pe congolez să semneze.

Batubinsika ne-a fost propus, a fost studiat. Au fost alte două echipe din România care au ajuns înaintea noastră la el, Rapid și U Cluj, dar nu au reușit să îl convingă. După ce s-a întâmplat cu Mihai Popescu, sperăm că nu s-a întâmplat nimic, dar există semne de întrebare, am discutat cu el și cu fratele lui și ne-am înțeles. Ieri a făcut vizita medicală, iar astăzi a semnat documentele.

Aunt foarte mulțumit de Batubinsika. Este un jucător care are 25 de meciuri în Ligue 1. A jucat la Saint-Etienne, unde a evoluat aproape meci de meci. Este un jucător cunoscut, cu experiență. A jucat și la Maccabi Haifa, unde a făcut un campionat bun”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.

Batubinsika a fost prezent la Cupa Mondială, însă nu a apucat să evolueze pentru reprezentativa țării sale. 

  • 600.000 de euro este cota de piață a lui Dylan Batubinsika, potrivit Transfermarkt.

Mihai Stoica: ”Am renunțat la mijlocaș!”

De altfel, Mihai Stoica a fost întrebat ce transferuri mai pregătește FCSB în următoarea perioadă, în condițiile în care se anunțase că se mai dorește un mijlocaș și un atacant.

Președintele Consiliului de Administrație a declarat că s-a renunțat la transferul unui nou mijlocaș, deoarece Risto Radunovic va evolua pe acea poziție, în timp ce Ricardo Pădurariu va fi fundaș stânga.

La mijlocaș cred că am renunțat. Am avut o revelație că aveam deja un mijlocaș (n.r. Radunovic), dar nu îl foloseam pe poziția aceea. Suntem acoperiți pe acel post. Atacant căutăm în continuare, este singura țintă pe care nu am atins-o până acum”, a adăugat Mihai Stoica.