Dragoș Grigore, lăudat de colegi după execuția în mare stil din FC Botoșani - Rapid: „Va fi chemat la gala FIFA la finalul anului”

FC Botoșani - Rapid Dragos Grigore Etapa 28 Horatiu Moldovan Superliga Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 01 Martie 2023, 23:17
Data actualizarii: Miercuri 01 Martie 2023, 23:17

Cele două echipe s-au confruntat în runda cu numărul 28 din Superligă.

Rapid a reușit să smulgă victoria, după ce s-a văzut egalată în minutul 90 de FC Botoșani. Giuleștenii au plecat, totuși, cu cele trei puncte, grație superxecueției lui Dragoș Grigore din minutele de prelungire. 

Dragoș Grigore, lăudat de colegi după execuția în mare stil din FC Botoșani - Rapid: „Va fi chemat la gala FIFA la finalul anului”

După meci, portarul Rapidului, Horațiu Moldovan, i-a oferit credite lui Dragoș Grigore și a evidențiat faptul că se bucură enorm, pentru că „alb-vișinii” au reușit să se impună în deplasare la Botoșani.

„O echipă bună, care practică un fotbal bun acasă. Ne bucurăm de victorie și de felul în care am învins. Probabil Grigore va fi chemat la gala FIFA la finalul anului. Până la urmă, asta mi-e datoria, mă bucur că am reușit să ajut echipa și mă bucur că i-am făcut fericiți pe acești suporteri care au făcut o deplasare foarte lungă”, a spus Horațiu Moldovan după meci.

Dragoș Grigore, gol de generic în Botoșani - Rapid! Fotbalistul a reușit o foarfecă de excepție

FC Botoșani a restabilit egalitatea în minutul 90, grație reușitei lui Camara, însă bucuria echipei lui Flavius Stoican nu a durat prea mult. Rapidul a produs imposibilul și a plecat cu cele trei puncte, în cele din urmă, acasă!

Adrian Mutu l-a trimis pe Dragoș Grigore în teren, în locul lui Ionuț Costache, în minutul 82, iar fotbalistul a reușit să înscrie golul victoriei în minutul 90+4 din foarfecă, după ce a făcut o preluare excelentă pe piept.

FC Botoșani - Rapid București 1-2

Ștefan Pănoiu a deblocat tabela în minutul 42, după o primă repriză tăcută de ambele părți. În partea a doua a meciului, Sekou Camara a restabilit egalitatea pe final, în minutul 90.

Chiar și așa, rapidiștii nu s-au lăsat și au produs imposibilul în minutele de prelungire. Jayson Papeau l-a servit pe Dragoș Grigore în minutul 90+4, iar fotbalistul de 36 de ani a înscris golul victoriei din foarfecă.

Arbitrul a pus punct partidei în minutul 90+8, iar giuleștenii au plecat de la Botoșani cu toate cele trei puncte devansând-o, cel puțin pentru moment, pe FCSB în clasamentul Superligii.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!