FCSB a avut o primă repriză ștearsă în derby-ul cu Dinamo (0-0). Roș-albaștrii nu au reușit să își creeze ocazii de a marca, iar, ca de obicei, schimbările la pauză nu aveau cum să nu apară într-o astfel de situație. 

Două schimbări la pauză pentru FCSB contra lui Dinamo

Una dintre modificările efectuate de Elias Charalambous, probabil la comanda patronului Gigi Becali, a fost înlocuirea post pe post a lui Risto Radunovic cu Alexandru Pantea. Pantea are capacitatea de a evolua în ambele flancuri ale defensivei. 

Cea de-a doua schimbare din tabăra roș-albaștrilor este mult mai îndrăzneață. Stoperul Siyabonga Ngezana a fost înlocuit cu aripa stânga Octavian Popescu, ce poate evolua și ca mijlocaș ofensiv. 

Cel mai probabil, Mihai Lixandru va fi tras în centrul apărării, Darius Olaru va fi coborât lângă Adrian Șut în fața defensivei. Linia ofensivă de trei va fi formată, în mod normal, din Cisotti, Octavian Popescu și Mihai Toma, plus Florin Tănase (atacant central).

De cealaltă parte, Zeljko Kopic a păstrat intactă formula de start. 

Echipele de start în FCSB - Dinamo

  • FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - Crețu, Ngezana, Graovac, Radunovic - Șut, Lixandru - Cisotti, Olaru, Toma - Tănase
  • Rezerve: Udrea, Zima - Dăncuș, Edjouma, Pantea, Oct. Popescu, Stoian, Thiam
  • Dinamo (4-3-3): Epassy - Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț - Gnahore, Mărginean, Cîrjan - Armstrong, Soro, Caragea
  • Rezerve: Roșca, Din-Licaciu - Tabuncic, Milanov, Perica, Mazilu, Cr. Mihai, Soare, Kyriakou, Toader, Bărbulescu, Pop