FCSB a deschis scorul prin Șut, care a profitat de pasa primită de la Olaru și a făcut 1-0 în minutul 14. Zele minute mai târziu a punctat și David Miculescu.
Farul a redus din diferență tot în prima repriză, după ce Larie a transformat în minutul 37 o lovitură de la 11 metri.
În cele din urmă, FCSB a știut să conserve rezultatul în repriza secundă, iar elevii lui Elias Charalambous au plecat cu toate cele trei puncte de la Ovidiu.
Alexandru Ișfan, convins că Farul va fi în play-off: „Până acum, cred că merităm”
Alexandru Ișfan a părut încrezător, chiar dacă echipa lui a pierdut și le-a permis urmăritorilor să se apropie de zona play-off-ului.
Atacantul lui Farul consideră că „marinarii” merită să încheie pe un loc în primele șase echipe la finalul sezonului regulat, în urma prestațiilor de până acum.
„Mai avem etape destule, se pot întâmpla multe. Trebuie să luăm lucrurile pozitive din această seară. Da, avem un meci de Cupă cu Dinamo, este un obiectiv să ne calificăm. Apoi, vrem să câștigăm și în campionat.
Da, sunt fericit pentru acest lucru, că fac parte din grupul ăsta. Mă bucur că echipa este pe o pantă ascendentă și că mă aflu aici. Ne dorim să fim în primele șase atunci când se trage linia. Până acum, cred că merităm”, a spus Ișfan.
În urma acestei victorii, FCSB a urcat pe locul nouă în Superliga și se află la două puncte de Farul, care se află pe poziția a șasea, ultima ce duce în play-off.