Ofri Arad a fost convins de Gigi Becali să aleagă campioana României, acceptând o remunerație la jumătate față de pretențiile inițiale, sumă care include și prima de instalare. Mutarea a fost intermediată de impresarul Antoniu Stoian, care a detaliat modul în care l-a propus pe fotbalist conducerii bucureștene, luând mai întâi legătura cu Florin Cernat.
Agentul a povestit cum a fost luată decizia, jucătorul fiind în acel moment în discuții avansate cu o formație din Asia.
„L-am studiat, l-am cercetat, l-am văzut pe video și am zis: ‘Opa! Cu siguranță îl iau’. Era ceasul vreo opt seara și îl sun pe Florin Cernat: ‘Ia uite, eu zic că e ce vă trebuie vouă’. La nici două ore distanță mă sună: ‘Bă, tu ești nebun?! Tu poți să-l aduci pe ăsta?! I l-am arătat și lui nașu’ (n.r. Mihai Stoica). Hai să ne auzim dimineață’. Apoi i-am pus în legătură cu Ofri Arad și au intrat în conferință online. Eu nu m-am băgat. Au vorbit acolo cu agentul lui, cu avocații. S-au înțeles și a venit imediat în țară. L-am prins la mustață! Era gata să semneze cu o echipă din China. Acolo cerea salariu cam 1,5 milioane de dolari. Sunt totuși alți bani la ei. Dar uite că am acționat și am reușit să perfectăm transferul”, a transmis Antoniu Stoian, potrivit Fanatik.
Așteptat pe teren cu Metaloglobus
Deși a acuzat probleme la menisc și nu se află la capacitate maximă din punct de vedere fizic, noul transfer al roș-albaștrilor a tras tare la antrenamente pentru a recupera terenul pierdut. Mijlocașul este așteptat să bifeze primele minute chiar în următoarea partidă.
„Eu zic că va intra în repriza a doua, nu au de ce să îl forțeze prea mult cu Metaloglobus și va juca și în meciul de la Arad, cu siguranță. El are calitate, chiar dacă e doar la 80% din punct de vedere fizic. Am vorbit cu el și abia așteaptă să debuteze”, a mai adăugat agentul fotbalistului.