George Pușcaș (30 de ani) a fost transferat în iarnă pentru a aduce un plus în flancul ofensiv al lui Dinamo pe finalul sezonului precedent. Acesta a evoluat sub comanda lui Zeljko Kopic în play-off, dar a fost ”chinuit” de o hernie înghinală, care l-a ținut departe de gazon la începutul acestei stagiuni.
Acum, atacantul se află în plin proces de recuperare, dar determinarea sa i-a convins pe cei de la Dinamo să-i ofere un nou contract, valabil până în 2029. Anunțul oficial al prelungirii a fost făcut în urmă cu o lună.
Andrei Nicolescu: ”Asta ne-a făcut să privim cu mare încredere”
Este de așteptat ca George Pușcaș să revină pe teren după această pauză competițională pentru meciurile echipelor naționale. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro, Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, vorbește despre ”promisiuni de performanță” în ceea ce-l privește pe atacant.
”Ne-am făcut promisiuni din structura contractului pe care l-am semnat. E clar că promisiunile sunt de performanță, mai ales ceea ce își dorește el să demonstreze la Dinamo. Promisiunea cea mai mare este determinarea cu care își dorește să revină pe teren, asta ne-a făcut pe noi să privim cu mare încredere prelungirea contractului”, a spus Andrei Nicolescu, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.