Argentinianul a petrecut sezonul 2025/26 la Atletico Nacional, în Columbia, iar în această vară s-a despărțit de FCU Craiova, unde a ajuns prima dată în 2021.
În 2022, după un an petrecut sub formă de împrumut la olteni, Juan Bauza a semnat definitiv în cele din urmă cu FCU Craiova, care le-a plătit celor de la Csikszereda 150.000 de euro pentru serviciile jucătorului.
Daniel Pancu a reacționat după ce s-a scris că Juan Bauza ar putea ajunge la Rapid
S-a scris recent că Juan Bauza ar fi intrat în vizorul lui Rapid și că giuleștenii și-ar dori să-l aducă în Grant pe fotbalistul cotat la 400.000 de euro de site-urile de specialitate.
În cadrul unei conferințe de presă, Daniel Pancu, ”principal” la Rapid, a explicat că Bauza nu face subiectul unui transfer la echipa din Giulești în clipa de față.
”Am văzut că nu joacă de foarte mult timp. Era un jucător interesant, dar, în momentul de faţă, nici nu se pune problema”, a spus Pancu.
Rapid, în perioada de mercato
Antrenor - Daniel Pancu (nou)
Veniri - Daniel Graovac (FCSB / gratis), Mohammed Kamara (CFR Cluj / gratis), Jason Kodor (Lecce / gratis), Ștefan Senciuc (CFR Cluj / gratis), Vladan Bubanja (NK Osijek / împrumutat), Alin Kumer Celik (Genoa U20 / împrumutat), Bebel Doumbia (Genoa / împrumutat), Latif Ouedraogo (Genoa / împrumutat)
Reveniri după împrumuturi - Luka Gojkovic (UTA Arad), Timotej Jambor (Slask Wroclaw), Antoine Baroan (AVS FS), Robert Bădescu (Metaloglobus), Rareș Pop (Petorlul), Cristian Ignat (Petrolul), Benjamin Siegrist (Genoa), Omar El Sawy (FCU Cluj), Bogdan Ungureanu (Sepsi), Alexandru Stan (Chindia), Albert Cuculescu (CSM Vaslui), Radu Maria (Progresul Fundulea), Raul Stanciu (CS Tunari)
Plecări - Andrei Borza (Corum FK / 2.2 milioane euro), Tobias Christensen (Wieczysta Cracovia / 500.000 euro), Jakub Hromada (Iraklis Salonic / gratis), Robert Bădescu (UTA Arad / gratis), Elvir Koljic, Diogo Mendes (contracte încheiate), Daniel Paraschiv (Real Oviedo / împrumut expirat), Leo Bolgado (CFR Cluj / împrumut expirat), Kader Keita (contract reziliat)y, Adrian Briciu (Chindia / împrumutat), Drilon Hazrollaj (FK Tirana / împrumutat)