La pauză, Dinamo conduce cu 2-0 și are și avantaj numeric, după eliminarea lui Badelj din prelungirile primei reprize.
Prezent în studioul Digi Sport, Gică Craioveanu a comentat prestația echipei din Bănie și nu și-a ascuns dezamăgirea.
Gică Craioveanu: „Echipa e în corzi”
Fostul mare atacant al Universității Craiova consideră că formația pregătită de Filipe Coelho traversează un moment foarte dificil.
„Echipa e cum sunt eu în momentul actual, în corzi. Groggy. Mister nu a folosit două echipe total diferite”, a declarat Gică Craioveanu, la Digi Sport.
Dinamo a deschis scorul încă din minutul 8, prin Soro, după o centrare excelentă a lui Alex Pop.
În minutul 29, Webster a greșit inexplicabil, Armstrong a recuperat și i-a pasat lui Musi, care a înscris cu poarta goală pentru 2-0.
În minutul 43, Musi a mai trimis o dată mingea în poartă, însă reușita a fost anulată de VAR pentru henț.