Ianis Zicu, antrenorul Farului Constanța, a concluzionat că echipa sa a controlat partida cu Rapid și a câștigat-o (3-1) meritat.
Ianis Zicu, mulțumit de elevii săi după Farul - Rapid 3-1
Antrenorul dobrogenilor s-a arătat, de asemenea, mulțumit de Alexandru Ișfan și Denis Alibec atât în meci, cât și în general.
„Am reușit să controlăm partida și am câștigat meritat. L-am întrebat: 'Știi să faci d-astea?' (n.r.- cum s-a văzut golul lui Ișfan). Făcuse la antrenament cu două zile în urmă ceva asemănător și i-a ieșit și acum. Și-a regăsit pasiunea pentru fotbal și este un jucător câștigat pentru fotbalul românesc.
În general, trebuie să ai două sau trei variante, de cele mai multe ori încerci. Se merge pe probabilitate, dar calitatea jucătorilor face diferența mereu.
La Denis am stabilit că trebuie să-și capete ritmul prin jocuri, pentru că nu aveam timp de pregătire separată. Din fericire, el a intrat bine de la primul meci și a reușit să ne ajute”, a declarat Ianis Zicu, la finalul partidei Farul - Rapid 3-1, la flash-interviuri.
Victorie crucială pentru Farul cu Rapid
Farul a învins-o duminică seara, pe teren propriu, scor 3-1, pe Rapid, în etapa a 27-a din Superligă. În clasament, giuleștenii sunt pe locul 3, cu 49 de puncte, în timp ce dobrogenii se află pe a 11-a poziție, cu 37 de puncte.
- Farul: Munteanu – D. Maftei, Larie, Gustavo Marins, L. Pellegrini – Vînă, V. Dican, Radaslavescu (Ramalho 69) – C. Ganea – Işfan, Alibec (Jovan Markovic 84). Antrenor: Ianis Zicu
- Rapid: Aioani (D. Iliev 29) – Cr. Manea (Leo Bolgado 77), Paşcanu, D. Ciubotariu, Borza – T. Christensen (Moruţan 63), K. Keita (Vulturar 63), Grameni – Al. Dobre (Daniel Paraschiv 77), Talisson, Petrila. Antrenor: Constantin Gâlcă
- Au marcat: Isfan 19, Alibec 45+4 (p), Vînă 53 / Borza 40.
- Cartonaşe galbene: Dican 5, Radaslavescu 43, Alibec 52 / D. Iliev 45+1, K. Keita 50
- Arbitri: Kovacs Szabolcs - Marius Badea, Ioan Alexandru Corb
- Arbitri VAR: Cătălin Popa - Vasile Marinescu