CFR Cluj, UTA și Petrolul sunt trei cluburi din Superliga care riscă sancțiuni cu depunctarea în următoarea perioadă, din cauza unor nereguli financiare constatate. La CFR este antrenor Marius Șumudică din vara acestui an, iar recent a spus își va prezenta demisia și în cazul în care ardelenii vor fi depunctați chiar și cu un singur punct în acest sezon.
”Pleacă Șumudică dacă CFR va fi depunctată?” Răspuns tranșant în direct la Matinalul VOYO SPORT LIVE
La Matinalul VOYO SPORT LIVE, de pe VOYO SPORT 1, Robert Niță a fost întrebat dacă crede că Șumudică va arunca prosopul în cazul unei depunctări. Fostul rapidist înțelege decizia antrenorului, dar spune că vestiarul este cel care îl poate întoarce din drum în speța prezentată.
”(n.r. Crezi că va pleca de la CFR Cluj dacă va fi depunctată?) Din punct de vedere sportiv, are dreptate. El a pregătit meciurile, jucătorii au alergat, s-au bătut pe teren, au câștigat puncte. În momentul în care muncești pentru ceva și vine o comisie care îți ia ceva, nu ești confortabil. Dar, cred că vestiarul ar avea puterea să-l întoarcă pe Șumudică, indiferent de cât de hotărât va fi el. Pe de altă parte, vedem discuțiile care sunt, că așa e regulamentul, când ajungi în play-off și ți se înjumătățesc punctele. Și sunt mulți, în special cei de pe primul loc, care spun că au muncit, cei de pe celelalte locuri sunt bucuroși. Aici, e diferit. E de urmărit ce se va întâmpla acolo, dar nu îmi doresc ca CFR Cluj să ajungă în situația de a dispărea”, a spus Robert Niță.
De asemenea, Niță a fost întrebat și ce părere are despre subiectul falimentului la CFR Cluj, club care se află în insolvență. Invitatul lui Cristi Pintea de la Matinalul VOYO SPORT LIVE își dorește ca ardelenii să treacă peste situația tensionată.
”(n.r. Crezi că această agonie în care se zbate CFR se poate termina bine pentru fanii ei? Sau ajunge la faliment?) Mi-aș dori pentru fotbalul românesc ca cei de acolo să găsească soluții. Vorbim de o echipă importantă, a câștigat trofee, a jucat în cupele europene. Cred că nici rivalii de la 'U' nu s-ar bucura că intră echipa în faliment. Sper ca Zăvăleanu (n.r. Răzvan Zăvăleanu, administratorul special al lui CFR Cluj) să găsească resursele să se țină de planul de reorganizare”, a mai spus Niță.