Barcelona a demolat-o pe Alaves cu 6-1! Yamal și Raphinha au făcut spectacol

Prima repriză a fost total sub controlul gazdelor de pe Camp Nou, şi după ce Raphinha a deschis scorul, din assistul lui Fermin Lopez, în minutul 8, pasatorul a înscris şi el, în minutul 23, iar apoi a redevenit servant pentru Raphinha, în minutul 41.

Scorul reprizei a fost fixat de Lamine Yamal, în primul minut de prelungire şi catalanii au intrat la vestiare cu avantaj de patru goluri. După pauză Yamal a mai înscris odată, în minutul 64, iar Gordon a pus pe tabelă al şaselea gol al campioanei, în minutul 81. Oaspeţii au marcat golul de onoare prin proaspăt intratul Mariano Diaz, în minutul 84, şi FC Barcelona – Alaves a fost 6-1.

Elevii lui Flick au ajuns la 30 de puncte şi au depăşit pe Atletico Madrid în clasament, revenind pe prima poziţie. Alaves are 12 puncte, care o plasează pe locul 10, scrie News.ro.