Campioana a deschis scorul rapid, în minutul 4, prin Darius Olaru. Ongenda a restabilit egalitatea, însă FCSB a intrat din nou în avantaj înainte de pauză, după ce Florin Tănase a transformat un penalty.
După reluare, echipa antrenată de Mirel Rădoi a avut o evoluție modestă. Ongenda a reușit „dubla”, iar Mailat a marcat golul victoriei pentru formația pregătită de Marius Croitoru.
„Clientul” lui Gigi Becali după eșecul cu Botoșani: „Până se mișcă el...”
La finalul partidei, Gigi Becali a intrat în direct la televiziunea Prima Sport și l-a criticat pe Mamadou Thiam, atacantul titularizat în această partidă.
„Acum lumea e digitalizată, e tehnologizată și trebuie să iei atacant. Că dacă iei atacant pe Thiam, că l-ai văzut la U Cluj, și aici când trebuia să scape să dea gol... până se mișcă el... În fotbal trebuie văzuți 1000 de jucători, trebuie făcută selecție: 100, apoi 10. Din ăștia, care primește mai multe voturi, ăla e cumpărat”, a spus Becali la Prima Sport.
Mamadou Thiam este cotat la 900.000 de euro și a ajuns la FCSB în vara anului 2025, de la U Cluj, pentru 50.000 de euro. De la transferul în Capitală, atacantul a adunat 35 de meciuri, cinci goluri și o pasă decisivă.
Pentru FCSB urmează duelul cu Oțelul Galați, programat sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 20:00, pe teren propriu. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe Sport.ro.