EXCLUSIV Chindia, mesaj direct pentru FCSB: "Dacă și-l doresc cu adevărat, să-l ia!". Decizia pentru meciul de diseară

Gigi Becali chindia FCSB Marcel Ghergu paul iacob Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 13 Februarie 2022, 10:58
Data actualizarii: Duminica 13 Februarie 2022, 11:03

FCSB s-a arătat interesată de serviciile fundașului Paul Iacob, de la Chindia Târgoviște, cu doar câteva zile înaintea meciului direct.

Gigi Becali a dezvăluit, vineri, că i-a făcut o ofertă lui Paul Iacob pentru a semna cu FCSB în vară, când va deveni liber de contract. La doar câteva ore distanță, managerul general Mihai Stoica a anunțat că bucureștenii intenționează să renunțe la mutare, având în vedere că interesul celor de la FCSB a apărut în presă și a dat naștere unor licitații pentru jucător.

Marcel Ghergu: "Dacă FCSB îl dorește cu adevărat pe Paul Iacob, să-l și ia!"

Marcel Ghergu, președintele Chindiei, susține că FCSB putea să-l transfere pe Iacob încă din această iarnă, însă anticipează cu fundașul de 25 de ani va rămâne la Chindia chiar și în sezonul următor, după ce tratativele cu vicecampioana au intrat în impas.

"Avem și noi destulă experiență să putem gestiona un astfel de moment. Pentru noi și jucător e simplu. Dacă și-l doreau în mod expres, el avea o clauză de eliberare, putea fi transferat chiar și acum. Probabil au fost discuții. Dacă și-l doresc cu adevărat, să-l și ia", a spus Ghergu, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro X.

Întrebat dacă este corect ca FCSB să oferteze un jucător al Chindiei chiar înaintea meciului direct, Ghergu a făcut o comparație cu ce s-a întâmplat în cazul lui Yuri, fundașul lui Gaz Metan transferat de CFR Cluj chiar în ziua partidei dintre cele două.

Spre deosebire de Ilie Poenaru, care nu s-a putut baza pe Yuri la meciul cu CFR Cluj, Emil Săndoi are de gând să înceapă din primul minut cu Paul Iacob împotriva lui FCSB:

"Ce mai e corect? Suntem obișnuiți cu tot felul de lucruri, așa că suntem pregătiți și în acest sens. Ne-am văzut de treaba noastră, Iacob va rămâne cu siguranță până la vară la noi, e și opțiunea lui. Eu am discutat mult cu Iacob, probabil va rămâne și în continuare.

Presiunea nu pe noi este. Nu cred că asta a fost intenția lor. Probabil și l-au dorit. El e un jucător puternic, nu-mi fac nicio problemă. Probabil va juca azi, e un jucător de bază al nostru. Sunt probleme diferite. Yuri e posibil să plece de azi la CFR, la Iacob nu se pune problema de așa ceva în momentul ăsta. La Mediaș e și o situație deosebită, cu neplata salariilor, cu problemele financiare. E o situație total diferită față de aceasta", a mai spus Ghergu.

  • 900.000 de euro este cota lui Paul Iacob, potrivit transfermarkt.com.
  • 26 de meciuri a jucat în acest sezon Paul Iacob pentru Chindia (23 în campionat și 3 în Cupa României).

FCSB nu l-ar mai vrea pe Paul Iacob

Stoica s-a arătat nemulțumit de faptul că informația legată de transferul lui Paul Iacob a apărut în presă și a dat naștere unor licitații pentru jucător. Oficialul lui FCSB spune că, în ciuda faptului că îl apreciază pe stoper, se va întâlni cu agentul său și îi va transmite că oferta nu mai este de actualitate.

"M-a deranjat că a apărut, mie nu-mi place să facem licitații. Eu o să mă întâlnesc cu agentul lui, Lucian Marinescu, și o să-i spun că eu nu mai... sunt alte echipe care îl pot lua.

Până la urmă, am atras atenția celorlalte competitioare că e jucător de FCSB", a spus Mihai Stoica, la Telekom Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!