Campioana vrea să-și ia revanșa în fața rivalei după meciul din tur, pierdut cu 3-4. Este într-un moment bun, după victoria din ultima etapă, scor 2-1 cu Farul Constanța, care a dus-o pe locul nouă, cu 24 de puncte, mai aproape de zona play-off-ului.
De partea cealaltă, Dinamo este pe locul trei, cu 34 de puncte, și are nevoie de victorie pentru a se apropia de locurile fruntașe. O victorie ar fi foarte importantă pentru echipa lui Zeljko Kopic, având în vedere că, în această etapă, primele două clasate (FC Botoșani și Rapid) se vor întâlni în meciul direct.
Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Dinamo
Meciul a stârnit un interes important în rândul fanilor, care au cumpărat peste 25.000 de bilete pentru această partidă. Potrivit digisport.ro, pe Arena Națională sunt așteptați între 25.000 și 30.000 de spectatori.
Oricum, sunt șanse mici ca această partidă să doboare recordul de asistență din acest sezon, stabilit de meciul dintre Dinamo și Rapid (0-2), la care au asistat 34.700 de spectatori.
FCSB va avea parte de cea mai mare asistență din acest sezon din postura de echipă gazdă în Superligă. Până acum, ”recordul” campioanei în actuala stagiune era 11.403, stabilit la meciul cu Universitatea Craiova (1-0).
Zeljko Kopic, despre jucătorii de la FCSB
La conferința de presă premergătoare derby-ului, Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a remarcat trei fotbaliști de la campioana en-titre: Florin Tănase, căpitanul Darius Olaru și Adrian Șut.
”Am mai spus în trecut că-mi place Tănase, modul lui de a juca. Nu e singurul, și Olaru e bun, Șut. Au calitate, toată lumea se așteaptă ca ei să înceapă să joace mai bine. Noi ne gândim însă doar la treaba noastră.
Fotbalul e sportul care produce multe opinii. De asta e interesant. La cum jucăm, cred că suntem o echipă bună, puternică, cu talent pur. Suntem fizic și mental bine. Avem lucruri la care putem lucra, sigur”, a spus Zeljko Kopic.