Dinamo va juca duminică pe Arena Națională în compania celor de la Farul Constanța, de la ora 20:30. Va fi primul meci pentru ”câini” în acest sezon pe cel mai mare stadion al țării, după ce acesta a fost gazdă pentru mai multe festivaluri și evenimente.

Dinamo a vândut 10.000 de bilete pentru meciul cu Farul!

Oficialii clubului se așteaptă la o asistență importantă, ținând cont de forma bună a echipei din această perioadă. 

Din informațiile obținute de Sport.ro, aproximativ 10.000 de bilete s-au vândut pentru partida dintre Dinamo și Farul Constanța, astfel că sunt șanse ca cifra să depășească 15.000 la ora meciului.

Dinamo este lider în Superliga României cu 20 de puncte după nouă etape, cu un avans de două puncte față de urmăritoarea Rapid. Universitatea Craiova completează podiumul, cu 17 puncte.

În acest sezon, ”câinii” au pierdut un singur meci, scor 0-1 cu Petrolul Ploiești, în prima etapă.

Alexandru Musi s-a operat! E OUT o lună

Alexandru Musi (22 de ani), internațional de tineret și titular incontestabil la Dinamo în acest debut de sezon, a fost supus unei intervenții chirurgicale după accidentarea la menisc, motiv pentru care va lipsi o perioadă bună de timp.

Din informațiile Sport.ro, atacantul dinamovist va absenta aproximativ o lună. Vestea bună pentru Dinamo este că, după următoarea etapă, urmează întreruperea campionatului pentru meciurile echipelor naționale, adică o pauză de aproximativ trei săptămâni.

Musi va lipsi de la acțiunile echipei naționale. Era o prezență obișnuită la naționala de tineret și s-a zvonit că ar fi fost chiar în atenția lui Gică Hagi pentru o convocare la naționala de seniori.