Adrian Mutu, în vârstă de 47 de ani, este liber de contract de un an, din martie 2025, după ce s-a despărțit de Petrolul Ploiești. După experiențele de la FC Voluntari, România U21, FC U Craiova, Rapid, Neftchi Baku, CFR Cluj sau Petrolul, Adrian Mutu a transmis în mai multe rânduri că visează să antreneze în Serie A, campionatul în care a înscris peste 100 de goluri ca jucător.

Adrian Mutu e liber de contract. Din vară, la FCSB?

În ultimul an au apărut diverse zvonuri potrivit cărora Fiorentina, fosta echipă a lui Adrian Mutu, ar lua în calcul numirea românului pe banca tehnică.

Întrebat dacă a fost luat vreodată în calcul de Fiorentina pentru banca tehnică, Mutu a negat că este vorba de așa ceva, dar e clar că în vară își va găsi cu siguranță un angajament și va reveni în fotbal, poate chiar în România.

De altfel, Adrian Mutu este văzut ca fiind varianta perfectă de antrenor la FCSB, după cum a declarat Costel Câmpeanu pentru Sport.ro! Fostul portar, care s-a făcut remarcat cu experiențele de la Gloria Bistrița, e convins că ”Briliantul” ar putea să reușească pe banca actualei campioane a României.

Costel Câmpeanu: ”Dacă ’îl claxonează’ Becali, cred că s-ar duce la FCSB Adi Mutu”

Întrebat punctual ce l-ar recomanda pe Mutu la FCSB, Câmpeanu a dat exemplul lui Daniel Pancu la CFR Cluj. Nu credea că legenda Rapidului va face mare lucru în Gruia, dar a luat echipa din zona retrogradării, iar acum se luptă pentru cucerirea titlului în Superliga României.

”Cred că Mutu ar merge la FCSB! Dacă ’îl claxonează’ Becali, cred că s-ar duce la FCSB Adi Mutu. Cred că ar putea să meargă, că a trecut ceva timp de când nu a mai antrenat. A stat ceva timp pe bară.

Ca să iasă din conul acesta din umbră... ar trebui să se ducă undeva.

(N.r. – Poate fi o variantă bună Adi Mutu pentru FCSB?) Să încerce! Sincer, se aștepta cineva să facă Pancu ce a făcut la CFR?! Eu nu mă așteptam! Acum, se bate la titlu. Așa și cu Mutu! Poate merge la FCSB.

Pe Pancu nu îl mai bate pe nimeni la CFR Cluj”, a spus Costel Câmpeanu pentru Sport.ro.