Joi seară, România a ratat calificarea la Cupa Mondială, după ce a pierdut contra Turciei, 0-1, în semifinalele play-off-ului. Tricolorii joacă în această seară, de la 21:45, un meci fără miză contra Slovaciei, cu Ionel Gane pe bancă.

Victor Pițurcă: "FRF i-a pus viața în pericol lui Lucescu. Credeți că Mutu nu venea la națională dacă i se cerea?!"

Gane îi ia locul lui Mircea Lucescu, care a acuzat probleme de sănătate serioase la un antrenament de duminică și nu a putut face deplasarea în Slovacia. Victor Pițurcă este de părere că Federația Română de Fotbal, prin menținerea lui "Il Luce" în funcție, i-a pus viața în pericol selecționerului.

Pițurcă este de părere că Mircea Lucescu ar fi trebuit să se retragă înaintea barajului, iar FRF să numească un alt selecționer. A numit și o variantă - Adrian Mutu, liber de contract și fost selecționer la U21.

"Îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat lui Mircea Lucescu. Până la urmă, sănătatea este cea mai importantă. A fost dorința lui să vină la echipa națională. Tot văd că spune în interviuri: 'Nu avea cine să vină la echipa națională'. O spune de parcă ar fi fost obligat. Nu, nu este așa! Dacă Federația ar fi vrut să numească alt antrenor, erau foarte mulți antrenori care ar fi venit la echipa națională. De exemplu, Adrian Mutu nu ar fi venit dacă i s-ar fi cerut?!

Mircea Lucescu a avut mari probleme de sănătate. Nu trebuia să mai continue după ce a avut acea problemă de sănătate acum câteva luni. Trebuia să se retragă și să fi condus altcineva barajul cu Turcia. Spun asta gândindu-mă numai la sănătatea lui. Și Federația a greșit puțin pentru că n-a făcut decât să-i pună viața în pericol lui Mircea Lucescu", a spus Victor Pițurcă, într-un interviu pentru PRO TV.