Antrenorul român a reușit o performanță incredibilă încă din primul an pe banca lui Inter și a bifat eventul.

Cristi Chivu nu va avea o misiune ușoară în stagiunea viitoare, când se va lupta din nou cu Napoli, AC Milan, Juventus, AS Roma și Como.

Ce salariu are Cristi Chivu la Inter 

Cristi Chivu și-a prelungit contractul cu „nerazzurrii” în această vară, pentru că înțelegerea sa expira în vara lui 2027.

Antrenorul român a semnat noul contract cu Inter până în 2028, iar noul său salariu brut este de e 5.600.000 de euro pe an.

Cu toate acestea, Cristi Chivu nu este între primii cinci antrenori din Serie A când vine vorba de remunerație. 

Cei mai bine plătiți antrenori din campionatul italian sunt Gian Piero Gasperini, de la AS Roma, și Luciano Spalletti, de la Juventus, câștigă un salariu brut de 9 milioane de euro pe an.

8,3 milioane de euro este salariul lui Massimiliano Allegri la Napoli, antrenor care a sosit pe banca napolitanilor în această vară.

Ruben Amorim, de la AC Milan, și Maurizio Sarri, de la Atalanta, au câte 6,5 milioane de euro, astfel că Chivu se situează pe locul șase într-un top al antrenorilor din Serie A.