Fotbalistul de 26 de ani va pleca de la Aris în această iarnă și va reveni în Superliga. Moruțan a primit oferte de la Rapid și FCSB, iar decizia nu a fost una ușoară pentru el.
Ce a ales Olimpiu Moruțan dintre Rapid și FCSB
Moruțan a venit liber de contract la Aris, după despărțirea de Ankaragucu din iulie 2025. Aripa drepata nu s-a impus în Grecia, acolo unde a jucat 16 partide, dar nu a reușit niciun gol sau o pasă decisivă.
Rapid s-a arătat interesată de serviciile lui Moruțan, iar giuleștenii sunt foarte aproape să îl aducă în această iarnă, chiar dacă jucătorul a fost dorit și de fost sa echipă, FCSB.
În cazul în care mutarea se va realiza, Olimpiu Moruțan ar fi o adiție excelentă pentru atacul giuleștenilor.
107 meciuri a jucat Olimpiu Moruțan în tricoul FCSB, în care a reușit 14 goluri și 30 de pase decisive.
Jucătorul de 26 de ani este cota la 2 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.