Emoțiile suporterilor dinamoviști legate de viitorul defensivei sunt pe cale să se risipească. Kennedy Boateng, fundașul central de 29 de ani, a intrat în ultimele șase luni de contract cu gruparea alb-roșie, situație care a alimentat speculațiile privind o posibilă plecare.

Totuși, conducerea clubului a mutat decisiv. După un sezon solid, în care togolezul a bifat 21 de prezențe și a marcat de două ori în SuperLiga, oficialii au ajuns la un acord verbal cu fotbalistul pentru prelungirea înțelegerii pe încă doi ani.

Directorul sportiv Cosmin Mihalescu a oferit detalii despre pactul „parafat” printr-o strângere de mână în Turcia, menționând că au mai rămas de pus la punct doar detaliile tehnice ale contractului.

„Am avut o discuție în Antalya, am agreat un pachet financiar pe următorii 2 ani și a rămas să-l structurăm astfel încât toată lumea să fie mulțumită. Cifra pe următorii 2 ani e agreată, a rămas doar să structurăm și să vedem cum introducem în această cifră și cifrele agentului, pentru că și el e o parte importantă a acestui deal. În continuare suntem în discuții și încercăm să găsim varianta cea mai bună”, a spus Mihalescu, potrivit Fanatik.

Efort financiar peste rivalele din campionat

Miza păstrării lui Boateng, a cărui cotă de piață a atins 1,2 milioane de euro, a fost una ridicată. Oficialul dinamovist a lăsat să se înțeleagă că oferta financiară a „câinilor” este extrem de competitivă, chiar și raportată la posibilele propuneri venite de la rivale precum FCSB.

(n.r. – Ești optimist că se semnează până la urmă?) Da. Eu mi-am strâns mâna cu Boateng și am spus că vom face asta, cred că se va face până la urmă. El fiind în ultimele 6 luni e posibil să-i ajungă pe la urechi și altfel de sume pe care le putem oferi. (n.r. – Este posibil să ajungă și ofertă de la FCSB) Nu știu asta. Eu din câte știu din discuțiile pe care le-am avut cu el și-a propus să câștige în următorii 2 ani niște sume care nu s-ar putea câștiga nici măcar la celelalte echipe din campionat.

Dar după aceea, ținând aproape, am ajuns cumva la o cifră pe care Dinamo poate să i-o ofere pentru următorii 2 ani și care e confortabilă pentru noi, dar îl mulțumește și pe el. De asta zic că ne-am strâns mâna și a rămas doar să o structurăm așa cum trebuie”, a mai precizat Mihalescu.