Flacăra olimpică a sosit la Cortina d'Ampezzo! Cristi Chivu va face istorie
Torţa a ajuns la Cortina, o comunitate de 6.000 de locuitori din Alpii italieni, la exact 70 de ani de la debutul precedentelor Jocuri Olimpice de iarnă găzduite de staţiunea italiană în 1956.
Anul acesta, Cortina d'Ampezzo va fi din nou gazda Olimpiadei albe, împreună cu oraşul Milano.
Flacăra urmează să ajungă în capitala Lombardiei pe 5 februarie, cu o zi înainte de începerea oficială a Jocurilor Olimpice de iarnă, ediţia 2026.
Aprinsă în luna noiembrie la situl antic Olympia din peninsula Peloponez, flacăra a călătorit mai întâi prin Grecia, înainte de a-şi începe periplul prin Italia, în decembrie.
Cristi Chivu este una dintre personalitățile alese să poarte torța olimpică la Jocurile Olimpice de iarnă care vor avea loc în acest an la Milano și Cortina d’Ampezzo.
Anunțul a fost făcut chiar de Inter, pe rețelele de socializare ale clubului. Chivu va purta torța la ceremonia de deschidere a Jocurile Olimpice de iarnă, astfel că românului i se confirmă, încă o dată, statutul de persoană specială pentru orașul Milano.
Aproximativ 820 de sportivi au participat la Jocurile Olimpice de iarnă din 1956, primele care au avut loc în Italia. De data aceasta vor fi peste 3.500 de sportivi prezenţi la întrecerile olimpice de la Milano-Cortina.
Jocurile vor dura până pe 22 februarie, iar competiţiile nu vor avea loc doar la Milano şi Cortina d'Ampezzo, ci se vor desfăşura în mai multe locaţii din nordul ţării. Ceremonia de închidere va avea loc la Verona, pe 22 februarie, scrie Agrepres