Dispariția lui Emeric Ienei a trecut toate celelalte subiecte cotidiene, în plan secund! Pentru că fostul antrenor a fost un personaj uriaș, un monument de bun simț și cu niște rezultate care nu vor fi niciodată egalate, după cum Sport.ro a arătat aici.

În august 2021, „Nea Imi“ a primit o lovitură dură, pe când avea 84 de ani. Pentru că atunci s-a stins soția sa, Ileana Gyulai, în vârstă de 75 de ani. Ileana a fost, la rândul ei, o figură importantă pentru sportul românesc. Ea a făcut performanță în scrimă: a fost campioană mondială în 1969 și dublă medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice din Mexic 1968 și Munchen 1972.

După moartea soției, cei mai apropiați oameni de Emeric Ienei au fost Vasilica Ienei, fosta noră a marelui antrenor, dar și Alexandru Boc (79 de ani), fost internațional român cu șase selecții în CV-ul său de fotbalist.

Alexandru Boc a postat ultima fotografie alături de Emeric Ienei

Cu foarte multe probleme medicale, „Nea Imi“ s-a retras din viața publică și era îngrijit de apropiații săi, în ultimii ani. Tocmai de aceea, s-a redus considerabil numărul celor care mai știau ceva despre fostul mare antrenor. Și s-au rărit și mai mult fotografiile recente cu tehnicianul care a adus Cupa Campionilor Europei în vitrina Stelei, în 1986.

Una din ultimele poze cu Emeric Ienei a fost distribuită pe Facebook de Alexandru Boc de pe patul spitalului, anul trecut. În imaginea alăturată se vede că vârsta, dar și problemele medicale își lăsaseră amprenta pe chipul lui „Nea Imi“.