VIDEO Șumudică, înțepături aduse CFR-ului: „Eu măcar am ajuns să joc cu Young Boys! Să te scoată Pyunik...” Comparația făcută de antrenor

Marius Sumudica CFR Cluj CFR Cluj - Manchester United Fotbal intern Marius Șumudică
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 15 August 2022, 09:14
Data actualizarii: Luni 15 August 2022, 09:27

Șumudică a făcut o comparație între lotul vechi al CFR-ului și actuala formație cu Dan Petrescu la cârma.

În urmă cu 10 sezoane, CFR Cluj a pica alături de Manchester United, Galatasaray și Braga în grupa H din Champions League. Ardelenii aveau să câștige trei meciuri, însă, cel mai important era de departe cel cu "diavolii roșii": 1-0, grație reușitei lui Luis Alberto din minutul 56.

Marius Șumudică, aflat la aeroportul din Otopeni, a vorbit despre vechiul lot al CFR-ului și a făcut o comparație cu actualul, care nu a reușit să treacă de Pyunik Erevan în primul tur preliminar pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor și care s-a chinuit cu Soligorsk în turul trei Conference League (0-0 / 1-0).

Șumudică: „Nu sunt răutăcios, nu atac pe nimeni”

„Comparați ce a facut Șumudica cu CFR-ul fără foarte multe transferuri și ce se întâmplă acum. Îmi pare rău de Neluțu Varga, ce i se întâmplă acum. Eu am ajuns măcar să joc cu Young Boys. Ați văzut ce probleme le-au pus lui Manchester United, lui Villarreal. Au ajuns în grupele Champions League. Despre ce discutăm? Să te scoată Pyunik Erevan, scuzați-mă... Nu sunt răutăcios, nu atac pe nimeni, dar nu se poate face comparație cu ce juca CFR-ul și ce adversari a avut și ce se întâmplă acum la CFR. Și rezultatele vorbesc.”, au fost cuvintele lui Marius Șumudică la aeroport.

CFR Cluj, în acest sezon

Campioni de cinci ori consecutiv, ardelenii se situează pe a doua poziție în primele două etape, cu trei victorii și două înfrângeri, acumulând nouă puncte din cincisprezece posibile.

CFR a pierdut pe teren propriu cu FC Botoșani (0-1) sâmbătă, 14 august, înregistrând al doilea eșec în Superligă. Primul a venit în etapa a doua, cu FCU Craiova (1-3)

Pentru formația lui Dan Petrescu urmează testul suprem din preliminariile Conference League: play-offul cu Maribor. Partida tur este în Slovenia, joi, 18 august, iar returul se joacă în Gruia, pe 25.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!