Ștefan Radu, chemat la națională? „Un prim pas l-am făcut eu! A zis da”

Stefan Radu Marius Niculae Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 29 Mai 2023, 19:26
Data actualizarii: Luni 29 Mai 2023, 19:26

Ștefan Radu a disputat duminică seară ultimul meci pentru Lazio, în victoria cu Cremonese, scor 3-2.

Radu a fost introdus pe teren în minutul 90 și a primita banderola de căpitan la meciul 427 pentru Lazio. Imediat după fluierul de final a ținut un discurs chiar pe gazon și a fost purtat pe brațe de colegii săi.

Ștefan Radu, chemat la națională? „Un prim pas l-am făcut eu! A zis da”

Ștefan Radu are doar 14 prezențe la echipa națională de fotbal a României. A debutat în noiembrie 2006 (1-0 vs Spania), iar ultimul meci l-a jucat în martie 2013 (2-2 vs Ungaria).

Marius Niculae, fost internațional român, a vorbit despre Ștefan Radu și a remarcat faptul că l-a invitat să țină un discurs în fața naționalei de tineret a României.

„L-am invitat la echipa națională de tineret să vorbească, să îi încurajeze pe băieți înainte de primul meci cu Spania. A zis că da. Un prim pas l-am făcut eu, a fost ideea mea.

Am vorbit de ziua clubului Dinamo, ne-a trimis un mesaj pentru aniversarea a 75 de ani. Am vorbit și de acest lucru. Chiar era bucuros că i-am făcut această invitație.

Primul lucru pe care vrea să îl facă este să meargă în vacanță, apoi se așează. Părerea mea, că ar vrea să continue acolo (n.red. la Lazio)”, a spus Marius Niculae, potrivit DigiSport.

Recordurile lui Ștefan Radu la Lazio

Ajuns de la Dinamo, cu care a câștigat titlul în 2007, la Lazio în ianuarie 2008, Ștefan Radu a devenit ”Boss” la clubul italian: românul este fotbalistul cu cele mai multe meciuri la Lazio (426) și cu cele mai multe apariții în Serie A pentru ”Biancocelesti” (348).

În plus, fundașul a strâns și 6 trofee pe ”Stadio Olimpico”: 3 Cupe ale Italiei (2009, 2013, 2019) și 3 Supercupe (2009, 2017, 2019).

În acest sezon, veteranul care a renunțat la naționala României încă de acum un deceniu a jucat doar trei meciuri: două în Europa League și unul în Serie A.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!