ROMÂNIA - DANEMARCA 24-39
România pierde al doilea meci la EURO după o primă repriză excelentă la Herning, 17-22 la pauză. România a condus cu 4-2, a fost la egalitate, 6-6, dar campioana mondială a încheiat actul inaugural în avantaj. În repriza a doua nimic n-a mai funcționat pentru elevii lui George Buricea. Urmează marți întâlnirea cu Macedonia de Nord, ultima din grupă, LIVE pe VOYO.
Ce urmează pentru România la EHF EURO 2026
Tot duminică, în cealaltă partidă din grupă, Portugalia - Macedonia de Nord, scor 29-29. În primul meci din grupa B, tricolorii au cedat în faţa Portugaliei, scor 34-40, iar în ultima partidă se vor duela cu Macedonia de Nord, în 20 ianuarie (19.00).
- După două etape, Danemarca este lider (4 puncte), urmată de Portugalia (3), Macedonia de Nord (1) şi România (0).
Primele două clasate în fiecare grupă se califică în grupele principale, cu meciuri programate între 22-28 ianuarie. Urmează semifinalele, în 30 ianuarie, şi finalele pentru medalii, în 1 februarie.
Campionatul European din 2026 este găzduit de Danemarca, Suedia şi Norvegia, care au fost calificate direct la turneul final alături de deţinătoarea trofeului, Franţa.
România - Danemarca 24-39 | O primă repriză excelentă făcută de tricolori, dar în al doilea act a survenit căderea
Final de meci! 24-39
Min.58 România - Danemarca 24-37 Înscrie Stănescu de pe inter dreapta, cu o aruncare violentă. Publicul danez jubilează, handbaliștii nordici fac show.
Min.52 România - Danemarca 22-36 Înscrie Botea.
Min.48 România - Danemarca 19-31 Nimic nu mai funcționează pentru România care e blocată aproape la fiecare acțiune în atac. Defensiva și Ionuț Iancu dau o pojghiță de speranță, dar mai e puțin timp până la final.
Min.42 România - Danemarca 19-29 Înscrie Ghiță după ce George Buricea a luat time-out și le-a spus elevilor săi: "Hai, băieți! E păcat de ce ați făcut până acum!". Meciul e transmis de VOYO.
Min.37 România - Danemarca 18-27 Mads Hoxer înscrie și găsește culoar liber după o nesincronizare a defensivei tricolore. Au trecut șapte minute din actul secund și pe faza de atac echipa lui Buricea nu găsește calea spre gol: un singur gol în primele șapte minute ale reprizei a doua.
România - Danemarca | VIDEO
Min.35 România - Danemarca 18-24 Jakobsen nu greșește de la 7 metri. Nordicii joacă mai agresiv în defensivă, cu o apărare foarte sus, care incomodează România pe faza de atac.
Min.32 România - Danemarca 18-23 Înscrie Ghiță, al treilea gol din cinci aruncări. România joacă de la egal la egal cu campioana mondială și în actul secund.
A început repriza a doua!
România a aplicat o partitură bine pusă la punct de Buricea. Fără teamă, cu multă inspirație la linia de 9 metri și cu o defensivă care nu a lăsat culoare! A condus marea campioană Danemarca la început de meci, apoi a încercat o varietate de scheme la linia de 9 metri. Semnul că tricolorii nu sunt timorați a fost dat de golul prin aeriană marcat de Andrei Buzle - VEZI VIDEO mai jos! Și pivotul Călin Dedu, mobil și inspirat, a avut o contribuție mare în fața campioanei mondiale. E 17-22, un rezultate bun împotiva unei selecționată plină de vedete ale sportului cu mingea pe semicerc.
- 4 goluri din 5 aruncări a marcat Călin Dedu în prima repriză a meciului cu Danemarca
- 3 goluri din 8 aruncări a înscris Andrei Buzle în prima repriză a partidei cu Danemarca
România - Danemarca 17-22 la pauză
Final de primă repriză! "N-am intrat cu teamă, ne-am bătut cu armele noastre. Ceea ce am văzut ne face mândri!", a spus Bogdan Voina, la finalul primei reprize.
Min.29 România - Danemarca 16-21 Călin Dedu înscrie pentru a patra oară.
Min.28 România - Danemarca 15-21 Jakobsen înscrie cu o boltă înșelătoare de la 7 metri. România joacă inspirat și cu mult curaj
Min.25 România - Danemarca 14-19 Gidsel înscrie în poarta goală după o ratare a României.
Min.23 România - Danemarca 11-16 Gidsel înscrie după o pătrundere în mare viteză.
Min.19 România - Danemarca 10-14 Ionuț Iancu parează aruncarea de la 7 metri executată de Emil Jakobsen.
Min. 11 România - Danemarca 7-9 România face și show la Herning: aeriană de nota 10, finalizată de Buzle
Min.7 România - Danemarca 5-6 Rasmus Lauge nu iartă, Danemarca trece în avantaj pentru prima dată în acest meci.
Min.5 România - Danemarca 4-3 Călin Dedu marchează cum o făcea tatăl lui, Alexandru Dedu, pe timpuri. Excelentă relația cu pivotul.
Min.4 România - Danemarca 3-3 Nistor e eliminat două minute. "Eliminare justificată", spune Bogdan Voina, la microfonul VOYO.
Min.3 România - Danemarca 3-1 Buzle înscrie, ținem un avans de două goluri. România joacă fără frică dar în inferioritate numerică.
Min.3 România - Danemarca 2-0 Militaru e eliminat două minute după o acțiune în viteză marca Gidsel, unul dintre cei mai valoroși handbaliști ai lumii. Jakobsen fructifică aruncarea de la 7 metri.
Min.2 România - Danemarca 2-0 Tot Ghiță înscrie, avem 2-0.
Min.1 România - Danemarca 1-0 Ghiță înscrie la primul atac.
A început meciul de la Herning!
Se intonează cele două imnuri. Comentează pe VOYO Ion Alexandru și Bogdan Voina.





