Mirel Rădoi a decis să îi părăsească pe olteni, în urma înfrângerii din etapa trecută cu UTA, scor 1-2.

Antrenorul român se afla la a doua experiență pe banca Universității Craiova, dar nu a reușit să facă față presiunii din Bănie, chiar dacă a avut un început bun de sezon.

În cursul zilei de luni, acționarul principal al Universității Craiova, împreună cu directorul sportiv Mario Felgueiras, au lămurit toate aspectele legat de această despărțire într-o conferință de presă.

Antrenor străin pentru Universitatea Craiova! Pe cine a propus Felgueiras

Mihai Rotaru își dorește să aducă un tehnician nou cât mai repede, pentru a putea profita de pauza de două săptămâni destinată meciurilor echipelor naționale.

Astfel, lui Mario Felgueiras i s-a cerut să caute un antrenor portughez, iar directorul sportiv l-a propus pe Rui Jorge, conform GSP.ro.

Antrenorul portughez a antrenat naționala Portugaliei U21 și pe Belenenses (2006-2010) și este liber de contract după despărțirea de formația U21 a lusitanilor.

Rui Jorge nu a mai rămas pe banca Portugaliei, după eliminarea din „sferturile” EURO U21 din această vară, când lusitanii au pierdut cu 0-1 în fața Olandei.