Vestea dispariției celui mai galonat antrenor român a apărut pe cele mai importante publicații internaționale. Gazzetta dello Sport, Marca, L'Equipe, Daily Mail sau numeroase ziare din Turcia au avut descrieri superbe la adresa lui ”Il Luce”.
La fel au făcut și jurnaliștii maghiari de la publicația Nemzeti Sport, care au folosit cinci cuvinte pentru a-l descrie pe fostul selecționer al României: ”Marele maestru al fotbalului românesc”.
Presa maghiară: ”Mircea Lucescu, marele maestru al fotbalului românesc”
Așa cum a anunțat FRF, cei care l-au admirat pe Mircea Lucescu îi pot aduce un omagiu la Arena Națională și în cursul zilei de joi, între 10:00 și 20:00. Înmormântarea va avea loc vineri, într-un cadru restrâns.
„Doliu: Mircea Lucescu, 'marele maestru al fotbalului românesc', a încetat din viață”, a fost titlul dat de publicația maghiară Nemzeti Sport.
”Mircea Lucescu, unul dintre cei mai de succes antrenori din fotbalul românesc, a murit marți seară, la vârsta de 80 de ani. În cei 47 de ani de carieră, a antrenat 11 cluburi și două echipe naționale, câștigând 13 titluri de campion și două trofee europene”, au mai scris jurnaliștii maghiari.
Palmares absolut fabulos pentru Mircea Lucescu în antrenorat
Mircea Lucescu (80 de ani) este născut în București și s-a format la Școala Sportivă Nr. 2 din Capitală. Ca jucător a activat la Dinamo București (1963-1965, 1967-1977, 1990), Știința București (1965-1967 / împrumutat) și Corvinul Hunedoara (1977-1982). A strâns 64 de selecții și 9 goluri pentru naționala României, cu care a participat la CM 1970, unde a fost căpitanul echipei. În palmaresul de fotbalist are Divizia A (7), Cupa României (1) și un loc secund în ancheta Fotbalistul român al anului (1974 / după Cornel Dinu).
Din postura de antrenor a fost sub contract cu echipele Corvinul Hunedoara (1979-1982), România (1981-1986, calificare la Euro 1984 / 2024-2026), Dinamo București (1985-1990), Pisa (1990-1991), Brescia (1991-1995), Reggiana (1996), Rapid București (1997-1998, 1999-2000), Inter Milano (1998-1999), Galatasaray (2000-2002), Beșiktaș (2002-2004), Șahtior Donețk (2004-2016), Zenit St. Petersburg (2016-2017), Turcia (2017-2019) și Dinamo Kiev (2020-2023).
În palmaresul de manager are Divizia A (2), Cupa României (3), Supercupa României (1), Anglo-Italian Cup (1), Super Lig (2), Ukrainian Premier League (9), Ukrainian Cup (7), Ukrainian Super Cup (8), Supercupa Europei (2), Russian Super Cup (1), titlurile de "Antrenorul român al anului" (5) și "Antrenorul anului în Ucraina" (4) și distincțiile Ordinul Meritul Sportiv (Clasa a III-a, 2009 / România), Ordinul Steaua României (2009), Ordinul de Merit (Clasa a III-a, 2006 / Clasa a II-a, 2009 / Clasa I-a, 2011 // Ucraina) și titlul onorific de Cetățean de onoare al orașului Donețk.