OPINIE | De ce Dan Petrescu pe banca naționalei? 

Dan Petrescu antrenor naționala dan chilom Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 17 Decembrie 2021, 14:56
Data actualizarii: Vineri 17 Decembrie 2021, 15:10

Zilele astea, în afară de colinde și de reclame lacrimogene, auzim tot mai des că naționala va avea selecționer.

de Dan Chilom 

Chiar Moșu ar putea pune o vorba bună, nu? :) În pole position este Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, care este dorit cu insistență de conducerea FRF, și de la care se așteaptă răspunsul final. Mult așteptatul răspuns final.

Pe poziția secundă, ca variantă de avarie în cazul în care Bursucul’ nu acceptă, se află Adrian Mutu, un antrenor din valul tânăr pe care îl recomandă mult mai mult cariera de fost jucător, una impresionanată de altfel, decât cea de antrenor, cel putțin până acum.

Totuși, hai să ne gândim un pic la profilul de antrenor a lui Petrescu. De ce este dorit el la echipa națională? 

Ultimii antrenori perindați pe banca tehnică a naționalei noastre, Cosmin Contra și Mirel Rădoi, veneau și ei din valul tânăr de antrenori, foști jucatori importanți , cu o altă viziune asupra fotbalului actual, proaspăt școliți, foarte bine puși la punct și cu un discurs, de cele mai multe ori, convingător. Cu toate acestea, nu au reușit să ne califice la niciun turneu final. Și, iată, ajungem la Dan Petrescu. 

Dan Petrescu este antrenorul care câștigă jocuri. Pur și simplu câștigă jocuri fără să înțelegi  prea multe. Antrenorul care nu lasă nimic din pregătirea unei echipe la voia întâmplării.  Au fost mereu voci care spuneau , și încă  spun, că jocul CFR-ului arată rău, este lipsit de spectaculozitate, insipid, incolor, inodor. Da, de multe ori așa este.

Acest antrenor, fost mare jucător, a înțeles perfect cum trebuie să antrenezi la rezultat, iar noi la naționala României avem parcă nevoie de rezultate, nu-i așa? (Chiar mă gândeam zilele trecute cum ar fi aflat întreg mapamondul de   fotbalul  frumos practicat de   naționala  Serbiei,  dacă  aceasta nu s-ar fi calificat la CM, câstigând  incredibil pe terenul portughezilor. Ar fi rămas în anonimat). 

Acest antrenor a înțeles perfect că, atunci când nu ai cu cine, și nu îți poti permite jucători  pe sume colosale, trebuie să-ți creezi o identitate de joc care să se plieze pe valoarea lotului, pe ce ai în ogradă, iar din ce ai , să scoți maxim!

Să ieși în Europa, să faci performanțe notabile pentru momentul actual al fotbalului romanesc, și să câștigi fără prea mari emoții atâtea campionate cu CFR, pe plan intern, nu este putin lucru. Păi da, Dan Petrescu a înțeles că echipele din România nu se pot bate de la egal la egal, la câmp deschis, cu forțele din vest, nici măcar cu forțele de mâna a doua din vest, și s-a adaptat cel mai repede la ceea ce poate oferi fotbalul de la noi acum.

Salarii mici, în comparație cu campionatele puternice, infrastructură care lasă de dorit, nivel slab al jocului prestat în campionatul intern , fond de jucători modest. Și, aici firesc, întrebarea noastră: de ce Dan Petrescu la cârma primei reprezentative?  Din aceleași motive!

Lipsa unui fond de fotbaliști de valoare cu care sa ataci preliminariile cu șanse reale de calificare. Convocarea oricărui  jucător în formă, indiferent de vârstă , care  ar fi de ajutor pe  moment, și implicit  ar aduce rezultat, națională nefiind echipaa de club, pentru a avea timpul necesar unei reconstructii.

Cunoașterea  mentalității jucătorului român, care răspunde  pozitiv atunci când este obligat la o  disciplină de fier, fără loc de interpretări. Implementarea unei filozofii de joc care, probabil, de cele mai multe ori, nu ne va ridica în picioare aplaudând frenetic, dar care ne va aduce puncte. Să nu uităm epoca Pițurcă! Joc defensiv foarte sigur, care va pune mare preț pe  fazele fixe. Un joc închis, asumat, pe contre, un joc care nu place, un joc “la cutie”. 

Un fotbal pe care îl regăsești des  la echipele mici. Da, așa este. Un lucru extrem de important ar fi să înțelegem o dată  că în acest moment suntem o echipa mică, o națională modestă  care se chinuie sa prindă din când în când un baraj de calificare la un European sau la Mondial.

Recunoaștem  de atâta amar de vreme că nu mai suntem de mult ceea ce eram, dar, cu toate acestea, nu schimbăm nimic. Cred cu tărie ca Dan Petrescu a înțeles acest aspect foarte important, și că rezultatele sunt singurele care ne mai pot salva din aceasta prăpastie, nu jocul frumos, nu posesia, nu proiectele pe termen lung! Rezultatele! Calificările! Iar da, Dan Petrescu poate fi omul rezultatelor, chiar și la națională!

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!