Imaginile care au agitat apele în Gruia au apărut în spațiul public în a doua zi de Crăciun. Aflat acasă, la Vaslui, vârful „feroviarilor” a răspuns prezent la o partidă amicală organizată de echipa locală ASC Ivacec. Deși este sub contract cu fosta campioană a României, Munteanu a apărut îmbrăcat în tricoul FCSB, lucru care a stârnit imediat furia șefilor din Ardeal.

Ieșirea necalculată nu a rămas fără ecou în birourile de la Cluj. După ce patronul Neluțu Varga a avut o primă reacție nervoasă, clubul a activat rapid Regulamentul de Ordine Interioară, potrivit GSP. Astfel, fotbalistului i se va reține 10% din salariul pe o lună. Raportat la veniturile sale actuale, gluma îl va costa pe Munteanu aproximativ 2.100 de euro.

„Gest lipsit de creier”

În actualul context, Varga a ținut să lămurească definitiv speculațiile privind un eventual transfer la gruparea patronată de Gigi Becali, tăind orice speranță pentru o mutare internă în această iarnă.

„E un gest deplasat, lipsit de creier. Nu știu la ce s-a gândit și cine i-a zis că e o idee bună. Nu mi-a picat deloc bine, sunt supărat. Nu vreau să zic mai multe, că e Crăciunul. O să vorbesc cu el. De plecat la FCSB nu se pune problema. Se transferă doar în străinătate și doar dacă suma e una pe care o consider mulțumitoare”, a transmis Neluțu Varga pentru sursa citată mai sus.