Franța este una dintre naționalele favorite la câștigarea titlului mondial din 2026.

Condusă de Kylian Mbappe, dubla campioană mondială va debuta la turneul din SUA, Canada și Mexic împotriva lui Senegal, urmând să joace cu Irak și Norvegia în Grupa I.

Deschamps, răspuns ironic la întrebarea despre poziția lui Mbappe

Didier Deschamps a fost întrebat despre impactul lui Kylian Mbappe din postura de căpitan al naționalei Franței.

Va fi pentru prima ediție de Campionat Mondial în care starul lui Real Madrid va fi căpitan. La turneul final din 2022 Hugo Lloris a fost căpitanul Franței.

„Kylian, care este căpitanul nostru astăzi, obișnuia să asculte și să observe. Nu face lucrurile ca Hugo (n.r. Lloris). Nu are deloc același caracter sau personalitate. Își asumă această conducere și în afara terenului, și pe teren, și știe că atunci când vorbește, nu o face în nume propriu, ci în numele tuturor jucătorilor.”, a spus Didier Deschamps, conform Mundo Deportivo.

Selecționerul Franței a fost întrebat dacă Kylian Mbappe este potrivit pentru poziția de vârf, iar Deschamps a oferit un răspuns ironic.

„Trebuie să fiu prost și trebuie să fi existat mulți oameni proști printre antrenorii care l-au pus în centrul atacului în echipele pentru care a jucat, în ultimii doi ani la Real Madrid și ultimul său an la PSG . Joacă pe poziție centrală de trei ani.”, a răspuns selecționerul naționalei Franței.

Kylian Mbappe are 56 de goluri și 40 de assist-uri în 98 de partide jucate pentru naționala Franței.

42 de goluri și 7 pase decisive în 44 de meciuri sunt cifrele starului francez în acest sezon pentru Real Madrid.

180 de milioane de euro este cota lui Kylian Mbappe, conform Transfermarkt.com.