Latifundiarul din Pipera s-a arătat surprins de hotărâre, dar a adoptat o poziție pragmatică.
Vestea că forul de la Nyon a decis suspendarea sa pentru un meci – pedeapsă cu suspendare aplicabilă doar în caz de recidivă în următorii doi ani – l-a luat prin surprindere pe Gigi Becali. UEFA a motivat decizia prin încălcarea "regulilor fundamentale ale unei conduite decente", fără a oferi detalii suplimentare, deși există speculații că momentul în care finanțatorul s-a urcat pe mașină la ieșirea de pe stadion ar fi cântărit greu în dosar.
Contactat pentru a comenta situația, Becali a susținut că nu este la curent cu motivul exact al pedepsei, dar a subliniat că nu are de gând să conteste autoritatea forului care pompează sume uriașe în conturile clubului.
"Eu nu știu despre ce e vorba. Ce am făcut? Eu, din câte știu, nu am făcut nimic. Dacă sunt vinovat, să mă suspende. A făcut cineva reclamație sau ce?", a spus Becali pentru Digisport.
Omul de afaceri a continuat pe un ton împăciuitor, punând în balanță beneficiile financiare aduse de participarea în cupele europene: "Dacă asta a constatat UEFA, așa facem. Orice sancțiune trebuie respectată. UEFA ne dă nouă milioane și milioane. Ce a zis UEFA, așa o să fac, o să mă supun consecințelor".
MM Stoica arată cu degetul spre FARE
Mihai Stoica, sancționat și el cu o suspendare similară, a avut o reacție mult mai acidă încă din luna septembrie. Oficialul roș-albaștrilor a pus tunurile pe reprezentanții FARE, pe care îi acuză de exces de zel.
Managerul general al campioanei a explicat că raportul observatorului a fost influențat de un incident minor petrecut mult după fluierul final, când câțiva suporteri au intonat un refren al rivalei Rapid. Acest lucru a atras nu doar suspendări pentru oficiali, ci și o amendă de 30.000 de euro și închiderea inelului 1 al peluzei pentru meciul cu Young Boys Berna.
"Reprezentantul FARE - ca de obicei - a căutat pete în instalația de iluminat nocturn și a găsit. Mult după ce s-a terminat jocul cu Aberdeen, omul a filmat câțiva suporteri care au cântat câteva secunde șlagărul rapidist. Mulțumim românilor colaboratori FARE… se simte că sunteți patrioți. Am vaga senzație că cineva regizează chestiile astea", a transmis MM Stoica pe rețelele de socializare.