FCSB se „târăște“ spre finalul sezonului 2025-2026, în care speră să obțină un loc în preliminariile Conference League.
Până atunci, campioana sezonului trecut a „reușit“ să pătrundă într-un „club al rușinii“, în urma prestației din meciul cu FC Botoșani (4-3 după prelungiri), după cum Sport.ro a explicat aici. Consolarea? Chiar și așa, echipa și-a câștigat locul în „finala“ cu Dinamo (vineri, ora 20:30).
Gigi Becali: „Am avut emoția ghinionului“
La câteva minute după FCSB – FC Botoșani, scor 4-3, latifundiarul din Pipera a avut o intervenție telefonică, la Digi Sport. Aici, a admis că a „tremurat“ serios pentru această calificare dramatică.
„Am avut emoția ghinionului. Când e un singur meci, te gândești să n-ai ghinion. Niciodată n-am luat în calcul Botoșaniul, tot timpul am spus că jucăm finala cu Dinamo. Avem și noi valoare, dacă am câștigat două campionate (n.r. – în ultimele două campanii), iar dacă joci meci decisiv cu Botoșani, atunci trebuie să-i bați. Nu pot să spun că un jucător n-a alergat, n-a muncit. Poate doar indolența lui Radunovic (n.r. – la faza penalty-ului), dar să vedem ce spune Avram (n.r. – specialistul în arbitraj, Marius Avram). Din indolență a făcut asta“, a comentat Becali.