În Ghencea, roș-albaștrii s-au impus cu 4-3 în fața lui FC Botoșani, la capătul unui meci spectaculos, în care s-au jucat și două reprize de prelungiri.
Basarab Panduru, uluit de momentul care a decis FCSB - FC Botoșani: ”Ne vom aminti peste timp de el!”
FCSB s-a calificat în finala barajului pentru preliminariile Conference League, unde o va întâlni pe Dinamo.
Octavian Popescu i-a adus calificarea lui FCSB, cu un gol senzațional, în care fotbalistul în care Gigi Becali are mare încredere că va reveni la forma de altădată a driblat nu mai puțin de patru adversari.
Basarab Panduru a comentat golul marcat de Octavian Popescu în prelungirile partidei. Fostul mare fotbalist a lăudat acțiunea fotbalistului, însă a remarcat că și Andrei Miron a contribuit la spectaculozitatea momentului.
Totuși, Panduru spune că reușita fostei ”perle” a lui Gigi Becali este una de clasă și va rămâne în memoria suporterilor mult timp de acum înainte.
”Ăsta e un gol de clasă, un gol de jucător. Toate schemele pe care le face pe metru pătrat, și cu ajutorul lui Miron. Este ceva.. de unde pleacă.. Este un gol mare, ne vom aminti peste timp de golul ăsta. Vine într-un moment excepțional pentru FCSB”, a spus Basarab Panduru la Prima Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News














































