Emeric Ienei s-a născut la 22 martie 1937, în județul Arad. A jucat pentru Flamura Roșie Arad, Steaua și Kayserispor, iar ca fotbalist a câștigat trei titluri de campion și patru Cupe ale României. A strâns șase meciuri și pentru națională.
Ca antrenor, a scris istorie! A cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986, cu Steaua, cea mai mare performanță din fotbalul românesc. Are în palmares șase titluri, patru Cupe ale României și a condus România la Mondialul din 1990 și la EURO 2000. A pregătit o perioadă și naționala Ungariei.
Emeric Ienei l-a remarcat pe Virgil Ghiță, după România – Austria 1-0
Ienei și-a petrecut ultimele luni din viață tot aproape de fotbal. Nu putea să nu urmărească în continuare fotbalul românesc, în special echipa națională a României. O ultimă reacție a avut-o în urmă cu trei săptămâni, atunci când a vorbit despre victoria României cu Austria, din preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
Legendarul antrenor a remarcat și un fotbalist, pe Virgil Ghiță, fundașul care a adus victoria tricolorilor, în minutele de prelungire ale confruntării.
”Am văzut întregul meci cu Austria și m-a impresionat cum a jucat echipa noastră. Am văzut ce le-a cerut Mircea înainte de meci, să joace în așa fel încât să nu le fie rușine la finalul partidei. Și după victorie i-a felicitat că au jucat inteligent.
Și eu le spuneam elevilor mei, la Steaua, la echipa națională, cam tot același gen de lucruri. Indiferent de cifre, de salarii, de ce statut au adversarii, nu trebuie niciodată să pornești de la ideea că gata, nu ai nicio șansă. Ci să lupți, să le demonstrezi că poți să fii tu mai buni ca ei.
Uite că Austria, chiar dacă avea prima șansă, nici nu a prea contat. Și asta fiindcă România a jucat atât de bine, cu ambiție, cu inteligență și a blocat tot. Ba chiar a avut și ocazii mai multe
E greu să găsești cel mai bun jucător la un asemenea meci, când echipa a fost cheia. Dar l-aș nominaliza chiar pe Ghiță, cel care a marcat golul.
Fiindcă, deși erau ultimele secunde, s-a dus acolo, în careu, a crezut că poate face ceva și chiar a făcut. Acum, băieții ăștia au ridicat ștacheta și toată lumea o să vrea să vadă că și în următoarele meciuri vor juca la același nivel. Fiindcă au demonstrat că pot”, spunea Ienei după partida cu Austria, conform Gsp.
Emeric Ienei, legendă pentru fotbalul românesc
Legendarul antrenor a trecut în neființă în urma unei comoții cerebrale. El s-a stins din viață în locuința sa din Oradea, iar vestea a emoționat o țară întreagă.
Fost selecționer al României a condus și prima reprezentativa a Ungariei, în perioada 1992-1993, timp în care a bifat 14 apariții la cârma acestora.
Ienei a înregistrat două performanțe notabile la conducerea tehnică a primei reprezentative. În primul său mandat de selecționer a calificat România în optimile Campionatului Mondial din 1990, iar în al doilea în sferturile de finală ale Campionatului European din 2000.
În 1990, România trecea de faza grupelor la Mondialul din Italia, după o victorie cu URSS (2-0), o înfrângere cu Camerun (1-2) și un egal cu Argentina (1-1). „Tricolorii” au fost eliminați atunci dramatic în faza optimilor de finală de către Irlanda, 4-5 la loviturile de departajare, după un 0-0 în timpul regulamentar.
În vara anului 2000, tot sub conducerea lui Emeric Ienei, prima reprezentativă a realizat calificarea în sferturile de finală ale competiției dintr-o „grupă a morții”. După un egal cu Germania (1-1) și o înfrângere cu Portugalia (0-1), sub bacheta lui Ienei a fost înregistrată o victorie de povestit nepoților: 3-2 cu Anglia.