„Lecția Baciu“ va fi una de care Gigi Becali își va amiti și peste ani! Pentru că, foarte probabil, va fi una extrem de costisitoare. Iar de asta ne vom lămuri, abia spre sfârșitul acestui sezon. Pentru că atunci, FCSB poate trăi o situație agonizantă în campionat, iar asta din cauza startului dezolant pe care l-a avut, în vară!

La finalul stagiunii precedente, latifundiarul din Pipera a amânat decizia aducerii unui antrenor competent, cu un CV demn de pretențiile FCSB-ului. Asta deși era evident că Marius Baciu (51 de ani) nu poate fi o soluție pe termen lung. Gigi Becali a perseverat însă într-o greșeală, iar prețul l-a plătit echipa: eliminată din Europa, după dubla jenantă cu FK Auda (Letonia), și doar trei victorii în campionat, în primele zece etape!

A fost nevoie de un dezastru, 0-5 cu Universitatea Craiova, pentru ca mandatul lui Baciu să se încheie după 15 partide, la FCSB. Din păcate pentru fani, răul fusese făcut deja!

FCSB, șanse de 2% la titlu!

Când s-a întors la club, pentru acest al treilea mandat de antrenor, Laurențiu Reghecampf a „moștenit“ o echipă în derivă: locul 11, la 11 puncte de liderul Dinamo.

Între timp, „Reghe“ a mai „reparat“ ce stricase predecesorul său însă, în continuare, FCSB, ajunsă pe 6 în clasament, e la o distanță mare de locul 1: 9 puncte. Așa se și explică faptul că, în ciuda celor trei victorii din ultimele trei etape, FCSB e cotată cu șanse infime la titlu, în acest sezon.

Analiștii de la Football Meets Data, cea mai mare platformă dedicată statisticilor din fotbalul internațional, tocmai au actualizat procentele trecute în dreptul echipelor care se bat la titlu, în România. Aceste procente s-au modificat, după rezultatel înregistrate în etapa a 13-a, după cum se poate vedea mai jos:

*Universitatea Craiova – Șanse de 49% să fie campioană (creștere de 12%)

*Dinamo – Cotată cu șanse de 31% la titlu (în scădere cu 6 procente)

*Rapid – 9% șanse la locul 1 (a pierdut 7 procente)

*Universitatea Cluj – 7% șanse la titlu (+1%)

*FCSB – 2% șanse la titlu (procent neschimbat)

*CFR Cluj – 1% șanse la titlu (procent neschimbat)

*Petrolul Ploiești – 0,3% șanse la titlu (procent neschimbat)