VIDEO EXCLUSIV Emilian Dolha "l-a refuzat" pe Robert Lewandowski: "Lasă-mă, mă, stau după el?!" Întâmplare savuroasă a fostului portar

Publicitate

O nouă ediție a emisiunii Poveștile Sport.ro l-a avut invitat pe Emilian Dolha.

Emilian Dolha, invitatul lui Andru Nenciu la Poveștile Sport.ro

Faptul că Robert Lewandowski putea ajunge la Dinamo în urmă cu aproximativ 17 ani nu este o noutate. Deși pare o poveste desprinsă din filmele SF, totul a fost 100% real, dar până la urmă legenda fotbalului mondial nu a semnat în ”Ștefan cel Mare”.

Era anul 2009, iar Dinamo era în căutarea unui atacant. Daniel Stanciu l-a sunat pe Gabriel Glavan, scouter în acea perioadă, pentru a-i recomanda pe cineva. Răspunsul a fost unu clar: Robert Lewandwski, de la Lech Poznan!

Doi ani și jumătate mai târziu după ce 'a fost refuzat de Dinamo', Robert Lewandowski prindea transferul care avea să îi schimbe definitiv cariera. Borussia Dortmund îi plătea lui Lech Poznan 4.75 milioane de euro, iar restul e istorie.

Emilian Dolha a ratat două șanse de a fi coleg cu Robert Lewandowski

În 2014, Lewandowski a ajuns la Bayern Munchen din postura de jucător liber. Însă, dacă ar fi ajuns la Dinamo, Lewandowski ar fi fost coleg cu Emilian Dolha, portar care a semnat cu ”câinii” în 2008, plecând de la Lech Poznan.

De ce e importantă remarca? Pentru că Dolha, până să fie lăsat de clubul din Polonia să ajungă la Dinamo, a fost rugat să rămână la Lech Poznan tocmai pentru faptul că la echipă urma să ajungă un tânăr foarte bun, pe numele său Robert Lewandowski.

Povestea lui Emilian Dolha de la Lech Poznan, savuroasă!

Portatul tot căuta argumente și motive să plece de la Lech Poznan, iar un aspect remarcat de el pentru a fi lăsat să plece a fost acela că nu simte că echipa are un atac care să îi permită să se lupte la primele locuri în campionat.

A fost vehiculat numele lui Robert Lewandowski, care era golgheterul ligii a doua, dar Dolha a început să râdă. La aproape 20 de ani de la acel moment, Emilian Dolha a rememorat întâmplarea în cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro.

  • Lewandowski 6

”(N.r. – Spune povestea cu Robert Lewandowski) Nu, că râde lumea de noi (n.r. – zâmbește)! Râde lumea de mine! Am plecat de la Wisla la Poznan (n.r. - în vara anului 2007), din postura de cel mai bun portar al campionatului din Polonia. Dar, nu au ieșit lucrurile cum mă așteptam, m-am operat și la cot, nu m-am adaptat.

A trecut timpul, iar spre finalul contractului am avut ofertă de la Dinamo, voiam să plec. Cei de la Lech își doreau să rămân, chiar dacă nu am avut meciuri multe sau foarte bune. Într-un meci, am făcut ce a făcut Moldovan (n.r. – se referă la gafa din amicalul România – Canada). Directorul sportiv venea zi de zi la mine acasă să mă convingă să rămân la Lech.

În ultima zi, când trebuia să îmi dea actele să plec de la echipă, m-a luat în parc. În parc, mă aștepta cineva din galerie, o parte din ultrași, trei-patru băieți. Toți îmi ziceau să rămân. Eu tot căutam motive să le zic că plec, să îmi dea actele să plec.

Le-am zis inclusiv că nu avem atac bun, iar ei mi-au spus că vine golgheterul din liga a 2-a. Am zis: 'lasă-mă, mă, stau după golgheterul din liga a 2-a....' . Și era băiatul ăsta (n.r. – Robert Lewandowski). A venit, a stat un an și a plecat la Dortmund apoi.

Asta a fost atunci, decizii și decizii! E unul dintre cei mai mari atacanți din istorie acum”, și-a amintit Emilian Dolha la Poveștile Sport.ro,

Emilian Dolha, la 45 de ani | GALERIE FOTO

  • Dolha de comentat
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!