Cine este noul actionar al Rapidului? Afacerist nemilos, traseist politic, prieten cu primarii Ontanu si Tudorache

Rapid Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 19 Septembrie 2019, 16:15
Data actualizarii: Joi 19 Septembrie 2019, 16:21

\Fiica lui Liviu Gorcea e campioana la wakeboarding, iar el si-a atacat o adversara politica numindu-o “cimpanzeu” si “maimuta”

„Este o chestiune de zile pana cand domnul Goncea, de la Kia, va lua 50% din actiunile Rapidului. Victor Angelescu va avea 50%, iar Liviu Goncea cealalta jumatate. Sunt convins ca vor face echipa buna. Ca sa inchei orice discutie, Primaria Sectorului 1 nu a dat niciun ban la Rapid. Bani la Rapid aduc prietenii mei. Victor Angelescu si Liviu Goncea vor fi cei doi actionari ai clubului Rapid, amandoi sunt prietenii mei. Cu Liviu Goncea ma cunosc de 40 de ani", a spus primarul Tudorache despre schimbarea actionariatului „fara primarie” de la Rapid.

TRASEIST POLITIC: A FOST INDEPENDENT SI A FACUT PARTE DIN PSD, UNPR, PMP, PP-DD

 

Cunoscut mai mult ca om de afaceri si supranumit ”Milionarul Kia”, Gheorghita Liviu Goncea este un personaj cu state vechi in politica romaneasca. El a facut parte din Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) inca din 2004. In acea perioada, presa l-ar fi remarcat dupa ce Traian Basescu l-a actionat in instanta pentru calomnie. Pana in 2006, a figurat pe listele PSD. In 2007, Goncea a castigat ca independent un post in cadrul CGMB. Ulterior, el a trecut pe la UNPR, PMP si, din nou, UNPR.

In 2012, afaceristul a candidat la postul de primar al Sectorului 1 din partea UNPR si la postul de deputat din parte PP-DD, dar nu a obtinut niciuna dintre functii. In 2016, Goncea a repetat schema si a mers la doua capete, candidand pentru consiliul local al Sectorului 1 din partea aliantei PSD-UNPR si la cea de senator pe listele PMP, avand castig de cauza cu prima candidatura. Dezvaluirile de presa au revelat ca, alaturi de el, au ajuns consilieri locali si fostii sai angajati, George Damian si Daniela Popa, ultima fiind promovata ulterior in functia de viceprimar al Sectorului 1.

SI-A JIGNIT ADVESARA POLITICA NUMIND-O "CIMPANZEU" SI "MAIMUTA"

 

In actualul mandat, controversatul om politic a aparut in presa dupa ce una dintre firmele sale, la care viceprimarul Sectorului 1, Daniela Popa, aparea ca persoana de contact, a castigat un contract de curatenie in Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, dupa ce a propus o donatie consistenta din partea primariei pentru constructia Catedralei Mantuirii Neamului, dar si dupa ce a jignit-o pe Clotilde Armand, actualul europarlamentar USR, raspunzand la declaratiile acesteia ca vrea sa distruga mafia politica cu apelativele „cimpanzeule”si „ maimuto”.

ESTE UN APROPIAT AL PRIMARILOR ONTANU SI TUDORACHE

 

Presa a scris ca Goncea ar fi fost un apropiat al lui Neculai Ontanu, fostul primar al Sectorului 2, trimis in judecata de DNA pentru luare de mita, dar scapat de condamnare pe motiv ca faptele s-au prescris, dar si un ajutor al lui Dan Tudorache in campania electorala, desi facea parte din alt partid. Acesta detine companii care se ocupa cu comercializarea marcilor auto Isuzu, KIA si FCA (Fiat, Jeep, Alfa Romeo), firme de curatenie, ferme piscicole, pensiuni turistice si ar avea interese imobiliare importante in zona de nord a Capitalei.

FIICA SA PRACTICA WAKEBOARDING

 

Fiica acestuia, Ioana, este avocat de profesie si a castigat, la alegerile din 2016, un post de consilier in cadrul CGMB. Tanara este una dintre putinele practicante de wakeboard pe cablu din Romania. La 7 ani dupa ce a pus pentru prima data in picioare placa, tanara a participat, in luna februarie 2019, la Campionatul Mondial desfasurat in Argentina, iar datorita efortului ei, Romania a devenit parte din International Waterski and Wakeboard Federation (IWWF). „Parintii si familia au crezut tot timpul in mine si mi-au oferit tot suportul necesar. Tata imi urmareste toate cursele live pe canalul IWWF si imi trimite mereu mesaje in pauzele dintre mansele de concurs, de multe ori imi da sfaturi bune legate de strategie”, spunea aceasta intr-un interviu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!