"Chiar mi-aș dori ca CFR să își ia revanșa cu Young Boys!" Ce spune Răzvan Burleanu despre șansele echipelor românești angrenate în cupele europene

Razvan Burleanu CFR Cluj FCSB Sepsi OSK Universitatea Craiova Fotbal intern "Chiar mi-aș dori ca CFR să își ia revanșa cu Young Boys!" Ce spune Răzvan Burleanu despre șansele echipelor românești angrenate în cupele europene
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 19 Iulie 2021, 18:02
Data actualizarii: Luni 19 Iulie 2021, 18:22

Răzvan Burleanu a analizat șansele echipelor din Liga 1 de a ajunge în grupele competițiilor europene.

Luni, Răzvan Burleanu a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre noile reglementări pe care FRF le-a făcut pentru noul sezon. De asemena, președintele Federației Române de Fotbal a vorbit și despre șansele celor 4 echipe angrenate în cupele europene de a ajunge în fazele grupelor. 

"În primul rând, cred că ne dorim cu toții, că toate cele 4 echipe pe care le avem angrenate în cupele europene să treacă în turul 3. Sunt foarte încrezător că CFR Cluj va reuși să treacă de campioană Gibraltarului. Chiar mi-aș dori să o întâlnească pe Young Boys pentru o revanșa, chiar dacă meciul cu Slovan Bratislava va fi mai facil, din ceea ce privește valorarea lotului. 

FCSB a beneficiat de avantajul capului de serie. Sunt încrezător că FCSB va avea o șansă mare de a ajunge în grupele Conference League.

Sepsi, chiar dacă este la prima participare în cupele europene, dacă va reuși să treacă de Spartak Trnava, cred că va avea o șansă foarte mare de a merge mai departe, chiar dacă în turul 3 o va întâlni pe Maccabi Tel Aviv. Leo Grozavu este un atrenor care își cunaoste foarte bine echipa deja, Sepsi este o echipa stabilia. Este un atrenor care își cunoaște foate bine plusurile și minusurile ehcipei. 

În timp ce Craiova, chiar dacă turul 2 pare un meci destul de facil, misiunea de dată această de a trece de Anderlecht în turul următor este foarte dificilă. Dar, până la urmă, trebuie să vedem și care este valoarea jucătorilor nsotri cu echipe de acest calibru. Chiar ne dorim să vedem jucători transferați de la Craiova în această perioada în străînătate în campionate puternice. Atunci, acest meci va cântări destul de mult", a declarat Razvan Burlanu la conferința de presă.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!